ANRE decide o creștere cu 2,67 lei/MWh a tarifului pentru serviciul de sistem. Motivul: pierderi de 100 milioane lei la Transelectrica în T4. Va fi o majorare de 0,6% în prețul final al energiei pentru populație

Publicat pe Categorii Esential, Semnal
Prima Pagina Actual Esential ANRE decide o creștere cu 2,67 lei/MWh a tarifului pentru serviciul de sistem. Motivul: pierderi de 100 milioane lei la Transelectrica în T4. Va fi o majorare de 0,6% în prețul final al energiei pentru populație

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei – ANRE a decis revizuirea tarifului pentru serviciul de sistem de la valoarea de 9,39 lei/MWh la valoarea de 12,06 lei/MWh, în creștere cu 2,67 lei/MWh, ceea ce conduce la o creștere de circa 0,6% în prețul final al energiei electrice livrate consumatorului casnic, potrivit unui Ordin al președintelui Autorității.

Transelectrica a solicitat ANRE aplicarea, de la 1 ianuarie 2018, a unor mecanisme de ajustare a tarifelor de sistem, estimând pierderi de 100 milioane lei în trimestrul 4 din activitatea aferentă serviciilor tehnologice de sistem. Cererea a fost transmisă de Transelectrica, la finele lunii noiembrie, având în vedere discrepanța între prețurile plătite de companie la achiziția serviciilor tehnologice de sistem în regim concurențial și prețurile luate în considerare la aprobarea tarifului în vigoare.

În nota de fundamentare a Ordinului ANRE ce modifică Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 48/2017 privind aprobarea tarifului mediu pentru serviciul de transport, a componentelor tarifului de transport de introducere a energiei electrice în rețea (TG) și de extragere a energiei electrice din rețea (TL), a tarifului pentru serviciul de sistem şi a preţului reglementat pentru energia electrică reactivă, practicate de Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice “Transelectrica”, se explică că diferența între veniturile și costurile justificate analizate depășește 7%, în condițiile în care s-a avut în vedere și jumătate din corecția de tarif STS la închiderea anului tarifar 2016-2017. În aceste condiții, ANRE a stabilit un tarif nou, care să corecteze discrepanța costuri/venituri OT. “Pentru semestrul 1 2018 ANRE a menținut cantitățile prognozate pentru serviciile de sistem la fundamentarea tarifului aprobat prin ordinul ANRE nr. 48/2017, dar a estimat prețurile serviciilor tehnologice de sistem, în creștere față de fundamentare, având în vedere realizările din semestrul II al anului 2017. Cantitatea de energie electrică extrasă anual din rețelele electrice a fost estimată la 55.000.000 MWh, în creștere cu 1,8% față de cantitatea de energie electrică fundamentată prin ordinul ANRE nr. 48/2017 de 54.000.000 MWh”, se precizează în documentul Autorității.

Potrivit Metodologiei de stabilire a tarifelor pentru serviciul de sistem, aprobată prin Ordinul ANRE nr. 45/2017, se permite revizuirea tarifului în condițiile existenței unei diferențe mai mari de 5 % între costurile justificate și veniturile realizate din tarif. ANRE a analizat costurile și veniturile realizate de C.N.T.E.E.Transelectrica pe semestrul II 2017 pe baza realizărilor operatorului din machetele de monitorizare și din rezultatele licitațiilor lunare și pe perioade mai mici de o lună, organizate de operatorul de transport și de sistem în vederea achiziționării în regim concurențial a serviciilor de sistem. S-a constatat o evoluție crescătoare a prețurilor de închidere a licitațiilor pentru achiziția serviciilor tehnologice de sistem față de cele estimate la fundamentarea tarifului, se menționează în nota de fundamentare a Ordinului pregătit de ANRE.

Din iulie 2017, tariful mediu pentru transportul energiei a scăzut cu 9,8%, tariful pentru servicii de sistem funcționale –  cu 14,5%, iar tariful de servicii de sistem tehnologice s-a redus cu 18,9%.

Directorul General Executiv al Transelectrica, Corina Popescu, a fost audiată public joi, 26 octombrie 2017, în cadrul Comisiei Parlamentare de anchetă a Camerei Deputaţilor şi Senatului, şi a răspuns întrebărilor punctuale ale membrilor acesteia, legate de serviciile tehnologice de sistem, preţul acestora şi influenţa lor asupra activităţii Companiei. “Dacă mergem pe acelaşi trend cu achiziţia de servicii de sistem şi pe trimestrul patru, la sfârşitul anului, pe jumătate de an, putem avea o pierdere de circa minus 100 de milioane doar din activitatea de servicii de sistem. La un profit reglementat de 120 de milioane, întreaga activitate a Transelectrica este perturbată şi va pune în pericol funcţionarea sistemului”, a precizat Popescu, la audierile din Parlament. În activitatea Transelectrica serviciile de sistem echivalează cu siguranţa în funcţionare a sistemului energetic naţional, reprezentând un segment de activitate ce funcţionează în baza unui tarif construit pe un model de reglementare care nu generează profit sau pierdere pentru companie.

Citește și: Pierderi de 100 milioane lei în T4 la Transelectrica. Se solicită intervenția ANRE. Serviciile de sistem echivalează cu siguranţa în funcţionare a SEN


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*