Activitatea stației de îmbuteliere GPL Năvodari a Rompetrol Gas, suspendată

Publicat pe Categorii Flux energetic
Prima Pagina Actual Flux energetic Activitatea stației de îmbuteliere GPL Năvodari a Rompetrol Gas, suspendată

Activitățile de producție și comercializare ale punctului de lucru din Năvodari ale Rompetrol Gas au fost suspendate de vineri după amiază, după ce autoritatea vamală teritorială a aplicat sigilii pe instalațiile de producție. În același timp, vânzarea produselor aflată în stoc este blocată, iar valorificarea acestora se va putea realiza doar cu acordul autorității vamale teritoriale, se precizează într-un comunicat al companiei.

butelii-aragaz-rompetrol-146101-1Rompetrol Gas a luat act cu suprindere de hotărârea Ministerului Finanţelor Publice de respingere a cererii de reautorizare a antrepozitului său fiscal de producţie situat pe platforma Petromidia (staţia de îmbuteliere GPL Năvodari), situatie ce a condus la revocarea autorizaţiei curente de antrepozit fiscal. Compania este parte a grupului KMG International, iar în cadrul punctului de lucru respectiv desfăşura în principal activităţi de îmbuteliere gaz petrolier lichefiat (GPL) pentru uz casnic (butelii aragaz).

Decizia Comisiei de autorizare din cadrul Ministerului Finanţelor Publice a fost adoptată în ședințele din datele de 21 aprilie şi 19 mai 2016, aceasta fiind comunicată companiei în data de 25 mai.

În comunicat se menționează că Rompetrol Gas a început încă din 2010 demersurile legale pentru reînnoirea autorizației de antrepozit fiscal a acestui punct de lucru. Aceste demersuri au fost îngreunate de situația unor active utilizate de Rompetrol Gas în cadrul procesului de producție, proprietate a Rompetrol Rafinare și care au facut obiectul deciziei ANAF din 10 septembrie 2010, prin care s-au instituit măsuri asiguratorii asupra tuturor bunurilor imobile, mobile și deținerile ale Rompetrol Rafinare.

Cu toate că în cursul lunii aprilie 2016 a fost obținută ridicarea parțială a sechestrului asigurator instituit de ANAF în 2010 pe aceste active (urmare a prezentării de către Rompetrol Rafinare a garanțiilor corespunzătoare, conform legii) aceste bunuri au făcut recent obiectul noului sechestru asigurator instituit de DIICOT în data de 9 mai pe bunurile imobile, mobile și detinerile Rompetrol Rafinare, situație ce a împiedicat finalizarea favorabilă a demersurilor Rompetrol Gas, precizează reprezentanții societății.

În aceste condiții, compania își va onora angajamentele față de clienții săi din zona Dobrogea prin suportarea costurilor de aprovizionare de la punctul său de lucru din Bacău. Rompetrol Gas a deschis în 2008 și 2010 stații de îmbuteliere la Arad și Bacău, investiția totală s-a ridicat la 21 milioane USD și a permis crearea a 150 de noi locuri de muncă.

Compania anunță că va lua toate măsurile legale pentru protejarea angajaților săi de această decizie. Vineri, cei 30 de angajați ai stației din Năvodari urmau să încarce gazul petrolier lichefiat produs de rafinăria Petromidia în peste 1.000 de butelii, produse purtătoare de TVA și alte taxe, se spune în comunicat.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *