ACUE susține apelul autorităților privind reducerea voluntară a consumului de energie în orele de vârf (perioada critică este estimată în intervalul orar 19:00–23:00) și încurajează consumatorii să își reprogrameze, acolo unde este posibil, activitățile cu consum ridicat în timpul zilei, când producția din surse fotovoltaice este mai mare.
Gesturi simple, făcute de un număr mare de consumatori, pot avea un impact important asupra echilibrării sistemului, transmite ACUE.
Furnizorii și distribuitorii de energie reuniți în cadrul ACUE colaborează permanent cu autoritățile și operatorii din sector pentru a contribui la menținerea siguranței în funcționarea Sistemului Energetic Național, în contextul măsurilor ce vizează gestionarea deficitului temporar de producție de energie electrică.

În privința consumatorilor casnici, majoritatea furnizorilor membri ACUE au în derulare contracte cu preț fix, încheiate pe perioade de 12 luni sau chiar mai lungi, ceea ce înseamnă că actualele fluctuații din piața angro nu se reflectă imediat în facturi, precizează ACUE.
Dacă situația actuală se va prelungi pe o perioadă mai îndelungată, aceasta poate genera efecte asupra costurilor de achiziție a energiei și, implicit, asupra pieței în perioada următoare. Totuși, în acest moment este prea devreme pentru a estima un eventual impact asupra prețurilor din viitor. Orice eventuală ajustare va depinde de evoluția pieței și va fi comunicată transparent și din timp către consumatori, conform obligațiilor legale și contractuale, se specifică în informarea Federației.
Furnizorii nu sunt spectatori ai acestei situații, ci parte a soluției – spune ACUE. Companiile membre ACUE implementează măsuri pentru limitarea impactului asupra clienților:
• dezvoltă oferte care stimulează mutarea consumului în afara orelor de vârf
• extind oferta de produse cu preț dinamic pentru consumatorii care își pot adapta profilul de consum.
Traversăm o perioadă care necesită responsabilitate, cooperare și solidaritate. Printr-un efort comun al autorităților, operatorilor din sector și consumatorilor, putem depăși această provocare fără a afecta siguranța alimentării cu energie și cu un impact cât mai redus asupra clienților, subliniază ACUE.
ACUE rămâne un partener activ al autorităților și va continua să informeze transparent consumatorii cu privire la evoluțiile din piață și la măsurile adoptate pentru protejarea acestora.









.jpg)







