Federația Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie – ACUE solicită Autorității de Reglementare în domeniul Energiei – ANRE o rată reglementată de remunerare a capitalului investit pentru activitățile de distribuție a gazelor naturale diferită față de cea aplicată distribuției de energie electrică. Se impune o diferențiere a valorii RRR pentru activitățile de distribuție a energiei electrice, respectiv a gazelor naturale și o corelare a nivelului de risc, precizează ACUE.
Iată cum justifică Federația această solicitare către ANRE:
Mediul pentru investițiile în gaz prezintă incertitudine ridicată cu privire la reconfigurarea infrastructurii de distribuție a gazelor naturale și adaptarea acesteia. Mai mult, investițiile din acest sector nu mai sunt eligibile pentru finanţare/cofinanţare din fonduri europene. Riscul de nerecuperare a investiției este crescut. Lipsa aportului la investiții a unor capitaluri provenind din fonduri UE nerambursabile lasă toata povara în seama operatorilor de distribuție, care trebuie să investească în continuare în active cu un risc major de a deveni inutilizabile într-un orizont mediu de timp, argumentează ACUE.
Totodată, este necesar să ia în considerare și impactul tranziției energetice asupra nivelului costului capitalului în vederea stabilirii unei remunerări corespunzătoare a riscurilor, dar și pentru a susține necesarul investițiilor pe care operatorii trebuie să le realizeze, subliniază reprezentanții operatorilor de distribuție a gazelor naturale.
În prezent, RRR este aceeași pentru activitățile de distribuție a energiei electrice și a gazelor naturale, respectiv 6,34%. Pentru perioada a 5ª de reglementare, ANRE propune o RRR de 6,94%, în timp ce operatorii de distribuție solicită 9,42%,
România are o rețea de distribuție a gazelor naturale de aproape 60.000 km, la care sunt conectați circa 4,3 milioane de clienți. În 7 ani, s-a înregistrat o creștere a numărului de clienți de 800.000 și au fost conectate la rețele 93 de localități.
Distribuitorii de gaze naturale nu mai beneficiază de acces la finanțare nerambursabilă pentru investițiile necesare adaptării rețelelor pentru transportul și distribuția gazelor din surse regenerabile. MIPE a decis realocarea acestor fonduri disponibile prin Programul de Dezvoltare Durabilă 2021-2027. Fondurile europene sunt de mare ajutor, pentru că diminuează din presiunea pe tariful de distribuție plătit de consumatori, precizează ACUE.
Transformarea celor peste 60.000 km de rețea de gaze naturale pe care operatorii trebuie să o pregătească pentru a putea distribui gaze din surse regenerabile, în linie cu obiectivele climatice asumate de România, necesită resurse importante. Fără fonduri europene, vor trebui mobilizate resurse private suplimentare și se va pune, în viitor, problema de suportabilitate a prețului facturii la gaze naturale, atrage atenția Federația.