Adio Gaz: De ce să înlocuiești boilerul cu o pompă electrică. Studiu al Organizației Europene a Consumatorilor

Publicat pe Categorii Esential, Flux energetic, Opinii / Analize
Prima Pagina Actual Esential Adio Gaz: De ce să înlocuiești boilerul cu o pompă electrică. Studiu al Organizației Europene a Consumatorilor
  • Monique Goyens: Pentru consumatorii din Europa, electrificarea – prin pompă de căldură sau prin termoficare în orașe – combinată cu îmbunătățirea eficienței energetice, va fi mult mai ieftină și convenabilă decât hidrogenul
  • Organizația Europeană a Consumatorilor (The European Consumer Organization – BEUC) face apel la factorii politici decidenti din UE și cei naționali în vederea accelerării decarbonizării încălzirii și clădirilor, prioritizării îmbunătățirilor eficiente din punct de vedere al costurilor eficienței energetice în locuințe și instalării pompelor de căldură, motivând că acest lucru va aduce beneficii atât mediului, cât și consumatorilor.

Deși costul încălzirii caselelor ar putea crește în viitor, pe măsură ce ne decarbonizăm energia, consumatorii vor continua să își poată încălzi locuințele la prețuri accesibile și pot face acest lucru în mod sustenabil, dacă la nivel european și național politicile se concentrează pe soluții dovedite și eficiente din punct de vedere al costurilor, cum ar fi pompele de căldură, se prezintă într-un Studiul comparativ al opțiunilor de încălzire verde pentru consumatori din 2005 -2040, realizat de BEUC.

Reprezentanții BEUC susțin că autoritățile nu ar trebui să se concentreze pe promisiuni, cum ar fi utilizarea hidrogenului, care s-ar putea să nu se materializeze niciodată și, chiar dacă se întâmplă, ar fi foarte scump pentru consumatori.

O trecere de la centralele pe gaz la pompele de căldură alimentate cu energie electrică, care se produce din ce în ce mai mult cu energie eoliană și solară, va însemna și mai multă stabilitate, pentru că vom fi mai puțin expuși la volatilitate pe piețele globale de gaze, ceea ce a dus la facturi foarte mari la energie în ultimele luni. Îmbunătățirea izolării termice a locuinţelor noastre va contribui, la rândul ei, la reducerea facturilor la energie, se specifică în studiu.

Trecerea la o pompă de căldură și îmbunătățirea eficienței energetice a caselor noastre este o investiție destul de costisitoare, motiv pentru care Organizația Europeană a Consumatorilor consideră că sprijinul guvernamental va fi esențial pentru ca toți consumatorii, inclusiv cei mai vulnerabili, care să poată beneficia de pe urma acestor măsuri.

Monique Goyens, Director General BEUC, a precizat:“Milioane de consumatori din Europa se bazează astăzi pe combustibili fosili precum gazul pentru a-și încălzi casele. Problema este că acestea sunt puternic poluante. Criza climatică înseamnă că nu vom avea altă opțiune decât să găsim alternative mai ecologice și mai eficiente pentru a ne încălzi casele. Combustibilii fosili expun consumatorii la prețuri volatile la energie.Vestea bună este că soluțiile există. Cercetările noastre arată că pentru consumatorii din Europa, electrificarea – fie prin pompă de căldură, fie prin termoficare în orașe – combinată cu îmbunătățirea eficienței energetice, va fi mult mai ieftină și convenabilă decât hidrogenul. Eficiența energetică a locuințelor va ajuta consumatorii să economisească considerabil – fie prin izolarea pereților în Polonia, fie prin instalarea de jaluzele la ferestre în Spania. În plus, îndepărtarea de volatilitatea prețurilor la gaz va oferi consumatorilor mai multă stabilitate și predictibilitate în facturile la energie.

Dar să recunoaștem, trecerea la pompele de căldură este încă prea dificilă. Consumatorii se confruntă cu costuri mari de investiții inițiale și probleme cu instalarea. Ca atare, este esențial ca autoritățile publice să ofere sprijin financiar pentru a permite consumatorilor să investească într-o pompă de căldură și îmbunătățiri ale eficienței energetice în casele lor. Este la fel de vital ca consumatorii să nu fie împinși să investească în experimente costisitoare, cum ar fi hidrogenul. Autoritățile trebuie, în schimb, să aloce bani publici tehnologiilor dovedite în loc de cele exagerate și nedovedite”.

Prezentăm recomandările evidențiate în studiul BEUC:

* Pompele electrice de căldură sunt cea mai accesibilă opțiune pentru consumatorii care doresc să decarbonizeze modul în care își încălzesc locuințele. În zone cu densitate mare, termoficarea cu pompe de căldură este, de asemenea, competitivă, dar drepturile consumatorilor trebuie îmbunătățite, pentru a fi aliniate cu ale celor care folosesc electricitatea. Boilerele pe hidrogen si pompele hibride de căldură (hidrogen/electrice) reprezintă cea mai scumpă opțiune pentru consumatori. Hidrogenul va fi mult mai scump decât este gazul astăzi.

* În zone cu climat rece, îmbunătățiri majore ale eficienței energetice a locuinței oferă beneficii financiare semnificative consumatorilor, reducând consumul și contribuind la reducerea facturilor la energie. Acest lucru se aplică în toate cele patru țări, ajutând la menținerea caselor calde iarna. În zonele cu climă caldă, umbrirea (de exemplu, folosirea jaluzelelor) poate scădea consumul și îmbunătăți confortul.

* „Încălzirea inteligentă” (de exemplu, când este mai ieftin, în afara orelor de vârf) cu pompe de căldură va reduce costurile consumatorilor cu până la 25%, comparativ cu încălzirea convențională. Acest lucru se datorează faptului că utilizatorii care folosesc în mod inteligent electricitatea reduc nevoia de investiții în rețelele electrice. Economiile au potențialul de a reduce taxele de rețea aplicate clientilor pe facturile la energie.

*  Dacă guvernele naționale lansează programe ambițioase de renovare a caselor, permițând multor consumatori să îmbunătățească eficiența energetică a locuințelor, acest lucru ar putea duce la tarife mai mici asociate rețelei (și ale facturilor la energie) pentru toți, dacă aceste economii se traduc in facturile consumatorilor.

Iată și recomandările la nivel politic:

1.      Politicile UE și naționale ar trebui să susțină o schimbare a sistemului prin adoptarea pompelor electrice de căldură, deoarece va fi cea mai rentabilă soluție de încălzire pentru consumatori. Autoritățile nu ar trebui să susțină dependența de hidrogen în sectorul încălzirii rezidențiale, deoarece nu va fi niciodată o opțiune rentabilă. Consumatorii care se bazează pe gaz pentru încălzire nu ar trebui să fie transferati pe hidrogen ca urmare a politicilor UE și naționale. Comisia Europeană și guvernele locale ar trebui să acorde prioritate lansării pompelor electrice de căldură individuale și, în zonele urbane, termoficării integral electrice sau hibride cu hidrogen/pompe electrice de căldură.

Din acest motiv, viitorul “Pachet de Gaz” nu ar trebui să aibă ca obiectiv includerea hidrogenului în sistemul existent. În mod similar, guvernele naționale nu ar trebui să urmărească decarbonizarea încălzirii prin includerea hidrogenului în rețelele de gaze.

2.      Guvernele naționale și autoritățile locale ar trebui să sprijine financiar consumatorii, pentru a trece la pompe electrice de căldură și, acolo unde este necesar, pentru a îmbunătăți eficiența energetică a caselor. În acest scop, UE și guvernele naționale ar trebui, de asemenea, să garanteze accesul consumatorilor la finanțare și să asigure protejarea consumatorului pentru creditele antamate.  Trecerea la pompe de căldură și îmbunătățirea eficienței energetice aduc economii financiare semnificative pentru consumatori și pentru sistemul energetic, dar costurile inițiale pot reprezenta o barieră pentru mulți consumatori.

Țările ar trebui să ofere granturi de până la 100% din valoarea inițială a investițiilor necesare consumatorilor vulnerabili, pentru a face tranziția.

Consumatorii ar trebui să aibă, de asemenea, acces la ipoteci/împrumuturi verzi. Statele membre ar trebui să introducă, de asemenea, fonduri de garantare pentru a reduce riscul accesării de împrumuturi sau credite ipotecare, astfel încât băncile să poată oferi o dobândă mai bună către consumatori. În același timp, reglementările din cadrul serviciilor financiare ar trebui să impună băncilor să fie responsabile atunci când oferă împrumuturi, iar UE ar trebui să prevadă plafoane la costurile totale de creditare pentru ipoteci/împrumuturi verzi, în cadrul Directivei Consumatorului privind creditele ipotecare.

3.      Guvernele ar trebui să se asigure că toți consumatorii au acces la sfaturi de încredere, personalizate și la forța de muncă calificată. Consumatorilor le este adesea dificil să găsească profesioniști de încredere care să întreprindă lucrări de renovare sau să le înlocuiască aparatul de încălzire, ori care i-ar putea sfătui cu privire la aceste lucrări.

Directiva privind eficiența energetică ar trebui să impună țărilor să înființeze ghișee unice pentru a consilia consumatorii, cu privire la lucrări de renovare sau aparate de încălzire, dar și unde să găsească muncitori calificați sau sprijin financiar. Mai mult, consumatorii ar trebui sfătuiți în funcție de situațiile lor individuale, cum ar fi, de exemplu, faptul că acele case din zonele mai reci necesită mai multă izolație decât casele din cele mai calde.

Directiva privind energia regenerabilă și eficiența energetică ar trebui să impună ca forța de muncă să se specializeze în realizarea acestor lucrări și să fie accesibila tuturor consumatorilor.

4.      Guvernele și autoritățile de reglementare ar trebui să se asigure că toți consumatorii au acces la tarife corespunzatoare și la recompense financiare, oferindu-le stimulente pentru a-și încălzi casele inteligent și pentru a beneficia de reducerea costului de operare a rețelelor electrice.

Deoarece încălzirea inteligentă (de exemplu, funcționarea pompelor de căldură în afara orelor de vârf) va contribui la reducerea costurilor de gestionare a rețelelor electrice, aceste beneficii ar trebui transmise consumatorilor sub formă de stimulente financiare. Acest lucru va fi din ce în ce mai important pe măsură ce ponderea energiei eoliene și solare va crește în mixul energetic. Flexibilitatea pe partea cererii va contribui foarte mult la reducerea costurilor suportate de rețelele electrice pentru echilibrarea cererii și ofertei și, prin urmare, va reduce tariful rețelei pe care îl plătesc consumatorii.

Țările ar trebui să implementeze rapid măsurile din Directiva privind energia electrică ce oferă astfel de stimulente financiare pentru a stimula (determina) consumatorii să utilizeze energia în afara orelor de vârf (adică, permițându-le să semneze contracte cu preț dinamic al energiei electrice).

5.      Normele de proiectare ecologică nu ar trebui să forțeze consumatorii care trebuie să achiziționeze o centrală pe gaz să investească într-una pe bază de hidrogen. În următorul deceniu, consumatorii ale căror centrale pe gaz se defectează vor trebui totuși să le înlocuiască cu altele noi și nu vor putea trece imediat la o pompe de căldură. Sunt discuții privind solicitarea ca toate centralele pe gaz aflate în vânzare să fie modificate pentru a putea funcționa cu hidrogen, în conformitate cu Directiva privind proiectarea ecologică.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *