SNN: Unitatea 2 de la Cernavodă va fi reconectată la SEN pe 11 noiembrie. Remedierea defecțiunii la Unitatea 1, estimată la 2 – 4 zile

Publicat pe Categorii Energie, Hidro si nucleara, Semnal
Prima Pagina Energie Hidro si nucleara SNN: Unitatea 2 de la Cernavodă va fi reconectată la SEN pe 11 noiembrie. Remedierea defecțiunii la Unitatea 1, estimată la 2 – 4 zile

SN Nuclearelectrica estimează că Unitatea 2 a Centralei Nuclearoelectrice (CNE) Cernavodă va fi sincronizată la Sistemul Energetic Național (SEN) în data de 11 noiembrie 2026, urmând să atingă puterea nominală în 12 noiembrie 2026.

Potrivit companiei, toate manevrele necesare pentru repornirea și reconectarea Unității 2 la SEN se desfășoară în baza procedurilor aplicabile ale CNE Cernavodă și în condiții de maximă siguranță.

În paralel, Unitatea 1 se află din nou în afara SEN, după ce a fost oprită la numai trei zile de la repornire, ca urmare a unei defecțiuni. Echipele de specialiști ale centralei desfășoară în prezent evaluări tehnice și implementează planurile de remediere a situației, în vederea reconectării reactorului la sistemul energetic național în cel mai scurt timp.

Imaginea actuală nu are un text alternativ. Numele fișierului este: Centrala-Nuclearoelectrica-Cernavoda-scaled.jpg

Conform estimărilor Nuclearelectrica, intervenția și remedierea defecțiunii la Unitatea 1 ar urma să dureze între două și patru zile. Ulterior, vor fi parcurse procedurile specifice de sincronizare și repornire.

Compania precizează că va informa acționarii și investitorii de îndată ce vor exista noi actualizări privind evoluția lucrărilor și calendarul reconectării celor două unități.

Citește și: https://www.investenergy.ro/snn-confirma-unitatea-1-a-fost-deconectata-de-la-sen-din-cauza-unei-defectiuni-in-partea-clasica-a-reactorului-directorul-tehnic-al-cne-cernavoda-va-fi-inlocuit/

Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *