AFM a respins 78 instalatori pentru programul de instalare de panouri fotovoltaice subvenţionte. Au mai rămas 270. Electrica Serv și EnergoBit Cluj, două firme cu mare experiență în domeniul energetic, nu au fost acceptate. Contestațiile se pot depune în 5 zile

Publicat pe Categorii Business, Esential, Info Consumatori, Regenerabile, Semnal
Prima Pagina Actual Esential AFM a respins 78 instalatori pentru programul de instalare de panouri fotovoltaice subvenţionte. Au mai rămas 270. Electrica Serv și EnergoBit Cluj, două firme cu mare experiență în domeniul energetic, nu au fost acceptate. Contestațiile se pot depune în 5 zile

Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat, în data de 27 mai, lista instalatorilor respinși care au depus dosare pentru programul de instalare de panouri fotovoltaice subvenţionte.  Pe listă apar 78 de instalatori respinși din diverse motive, în cea mai mare parte birocratice.

Puteți consulta Lista instalatorilor ale căror dosare sunt respinse pe site-ul AFM: https://www.afm.ro/sisteme_fotovoltaice_instalatori.phph

Parcurgem lista și remarcăm că societatea Electrica Serv, companie din grupul Electrica, cu o  experiență de peste 120 de ani în domeniul energetic, nu a fost acceptată ca instalator pentru acest program.  Motivele prezentate sunt:  cererea de validare nu respectă formularul prevăzut în anexa nr. 1 la ghid, valabil la data depunerii; solicitantul prezintă obligații de plată la bugetul de stat; documentul privind personalul angajat cod COR 2151 nu a fost prezentat conform cerințelor ghidului (per salariat).

Compania a  avut posibilitatea să vină cu clarificări și să corecteze situația. Însă, documentul depus în remediere (Certificatul de cazier fiscal 605/15.04.2019)este emis după data depunerii dosarului de validare, iar din documentul depus nu rezultă respectarea condițiilor de eligibilitate la data depunerii dosarului, precizează AFM. Un alt motiv invocate de AFM este că Electrica Serv nu a depus rapoarte Revisal per salariat din care să rezulte faptul că are personal angajat specializat în instalarea de siteme de panouri fotovoltaice (cod COR 74113). Iar certificatul constatator transmis este cu dată ulterioară depunerii cererii de validare.

Conform ghidului de finanțare, pct.(5), aferent sesiunii de depunere: ” …au posibilitatea de a completa/transmite documentele inițiale în forma corectă și/sau a clarificărilor, cu condiția ca documentele și/sau clarificările să dovedească eligibilitatea solicitantului la data depunerii cererii de validare.”

Și EnergoBit Cluj, furnizor de soluții în domeniul electroenergetic, compania care vine cu soluții complete în electricitate,  a fost respinsă pe motiv că nu a fost prezentat originalul sau copia legalizată a certificatului de atestare fiscală nr.1068465/11.03.2019, depus la dosar.

„Pot spune că sunt circa 270 de instalatori la nivel național care pot implementa programul de panouri fotovoltaice. Luni o să prezentăm lista instalatorilor respinși, apoi va urma perioada de contestații. Mai urmează o procedură internă între AFM și Ministerul Dezvoltării nefinalizată. Săptămâna viitoare o vom avea, apoi vom putea contura și termenele pentru demararea programului, vom putea prezenta un calendar. La acest moment nu pot da termene exacte. Pot spune că în scurt timp”, a afirmat Cornel Brezuică, președintele AFM, la finele săptămânii trecute, prezent la lansarea Ghidului prosumatorului de către energia Ta împreună cu Engie.

Brezuică a precizat că firmele care au fost respinse pot depune contestații în 5 zile, iar AFM are la dispoziție 2 săptămâni să răspundă.

„Solicitanţii respinşi pot contesta Decizia Comitetului Director. Contestaţiile se pot depune, conform Ghidului de finanțare, în termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării rezultatelor, respectiv de la data publicării pe pagina de internet a Autorităţii a listei instalatorilor respinşi, până la 04.06.2019 inclusiv. Contestaţiile pot fi transmise prin orice mijloc care asigură confirmarea recepţionării acestora de către Autoritate în interiorul termenului menționat mai sus”, se menționează pe site-ul AFM.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *