Autor: Andrei Maioreanu, fost Secretar de Stat
Când prețurile la energia electrică și la gaze naturale o iau razna afectând puternic viața fiecăruia dintre noi trebuie să te întrebi de e de făcut, dar și cum s-a ajuns aici? În condițiile în care România are resurse energetice importante și – o să repet fraza asta de fiecare dată! – poate asigura energie electrică dintr-un mix echilibrat de resurse și producție cum multe alte țări și-ar dori, este de neiertat să ajungi cu funia la par!
Două documente fundamentale stau la baza viitorului energetic al țării: Strategia Energetică și Planul Național Integrat Energie-Schimbări Climatice (PNIESC). Ambele sunt definite în concordanță cu reglementările și condițiile din Uniunea Europeană și ambele trebuie să privească realitatea din România. Surpriza tristă a ultimilor doi ani de guvernare de dreapta este că nici Strategia Energetică, nici PNIESC nu există!

Suntem, ca sistem de producție de energie, unici în UE. Companiile energetice (cele mai multe și cele mai mari fiind în proprietatea statului sau statul este acționar majoritar) produc, fiecare în parte, energie dintr-o singură resursă. Acest lucru complică foarte mult vânzarea de energie, pentru că fiecare companie va vinde adăugând profit la prețul de producție, care este extrem de diferit de la una la alta. Strategia Energetică este documentul care așază sistemul energetic pe o cale de dezvoltare. Pentru că suntem unici în UE, așa cum arătam, dar și pentru că suntem în alt moment de dezvoltare față de țările din vest, Strategia ar trebui să reflecte perspectivele clare ale evoluției sistemului energetic românesc. Dar iată că nu avem Strategia!
PNIESC este un document care se elaborează exclusiv în baza Strategiei Energetice. Asta spun și logica, dar și Comisia Europeană. Nici PNIESC nu avem! Ministrul Energiei spunea la începutul lunii aprilie că Strategia va fi gata până la finele lunii. Suntem în octombrie, iar documentul încă nu a ajuns în Piața Victoriei. Ar fi bine, și am făcut personal demersuri în acest sens, ca Strategia să fie asumată prin Parlament. Proiectul de lege a trecut de Senat, dar Camera Deputaților este for decizional. Însă, indiferent de modul de adoptare, Strategia Energetică a României ar trebui să existe. Repet, nu există!
Lipsa de preocupare a guvernului liberal, în coaliție sau nu, pentru domeniul energetic este unul dintre motivele pentru care prețul energiei urcă spre cer! Investiții nu s-au mai făcut (cu excepția dezvoltării liniilor de import – așa că suntem importatori neți de energie electrică!), iar controlul distribuitorilor și al furnizorilor este o glumă. Drumul spre independența energetică sau spre statutul de țară care exportă securitate energetică s-a înfundat, deși potențialul țării a rămas același. Când am plecat din funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei am lăsat în urmă un proiect de Strategie Energetică a României aflat în ultimul stadiu de dezbatere – cel transfrontieră. Guvernului de dreapta nu i-a plăcut și a modificat proiectul. Dar nu a continuat niciun demers. O nepăsare criminală care ne-a adus pe toți într-o situație ne neacceptat!