Noile prevederi vin în sprijinul producătorilor de energie electrică, a clienţilor finali de energie electrică şi a deţinătorilor de instalaţii de stocare a energiei electrice care se asociază în entități agregate.
Preşedintele ANRE, George Sergiu Niculescu, a semnat Ordinul nr. 95/2023 privind modificarea Condiţiilor generale asociate licenţei pentru activitatea de agregare, aprobate prin Ordinul ANRE nr.196/2020.
„Prin acest demers creăm cadrul prin care producătorii de energie electrică, clienții finali (consumatori) de energie elctrică și deținătorii de instalații de stocare a energiei electrice au posibilitatea agregării cumulative, nu doar separate. Astfel, se va spori flexibilitatea sistemului energetic și vom încuraja producătorii de energie electrică să colaboreze și să furnizeze energie în mod colectiv.” a declarat George Niculescu.
Astfel, începând cu intrarea în vigoare a Ordinului nr.95/2023, entitatea agregată este entitatea rezultată prin agregarea voluntară a producătorilor de energie electrică şi/sau a clienţilor finali (consumatori) de energie electrică şi/sau deţinătorilor de instalaţii de stocare a energiei electrice care gestionează o unitate agregată.
De asemenea, a fost actualizată definiţia unităţii agregate care este reprezentată de portofoliul de locuri de producere şi/sau de consum şi/sau de instalaţii de stocare gestionat de o entitate agregată, care îndeplineşte condiţia ca suma puterilor electrice maxime simultane aprobate pentru a fi absorbite/debitate (înscrise în avizul tehnic de racordare/ certificatele de racordare aferente unităţii de producere a energiei electrice agregată comandabilă / consum agregat comandabil / instalaţiei de stocare agregată comandabilă) să fie de cel puţin 1 MW şi condiţia să existe capabilitatea tehnică de a răspunde dispoziţiilor de dispecer.