Brașovul este o adevărată capitală verde europeană. Timp de o săptămână (6-12 septembrie), în Municipiul Brașov se desfășoară Forumul Orașelor Verzi (FOV), cel mai important eveniment dedicat sustenabilității de mediu din România.
Sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, va avea loc o conferință de politici publice în domeniul protecției mediului, la care vor participa 200 de primari, președinți de Consilii Județene, invitați internaționali și mulți alți politicieni. Scopul acestei conferințe este aducerea în atenția autorităților locale a celor mai bune practici, a tehnologiei de ultimă oră din domeniu și de a îi încuraja să ia măsuri cât mai bune pentru orașele și cetățenii lor.

Municipalitatea, alături de ONG-uri, diverse instituții și firme private, a pregătit peste 100 de evenimente plăcute pentru brașoveni, plus o serie de măsuri legate de trafic și reciclare, la fel ca în orașele occidentale. Cetățenii vor fi și ei implicați, prin evenimentele care atrag atenția că mașina trebuie lăsată acasă, pentru a recâștiga din spațiul urban.
„Miza principală este să facem din Brașov Capitala Verde a României, iar asta se poate obține prin aplicarea mai multor principii: pe de o parte de gestionare responsabilă a resurselor, de tranziție către economia circulară, felul în care abordăm mobilitatea din oraș și să facem din Brașov un oraș în care să poți să îți lași mașina acasă și să folosești transport public, bicicletă sau mers pe jos. Totodată, felul în care creăm armonie între dezvoltare și natură și mediul natural. Sunt elementele pe care vom construi acest deziderat, de Brașov – Capitală Verde a României, iar un astfel de eveniment, Forumul orașelor verzi, ne ajută atât prin a transmite un mesaj puternic – pentru că vom avea conferința de politici publice la care va participa și președintele României și peste o sută de reprezentanți de autorități publice românești. Pe de altă parte este un moment bun pentru a pilota anumite măsuri în oraș, vorbim aici despre pietonalizarea unor zone și despre diverse ateliere pe care le-am gândit pentru cetățeni, atât pentru adulți cât și pentru cei mai tineri dintre cetățenii orașului. Vrem să construim pas cu pas acceptanță și mândria brașoveanului de a fi parte din acest demers, de a fi parte din Brașov Capitala Verde a României“, a explicat primarul Allen Coliban, în conferința de presă care a anunțat începerea FOV, dar și a Alpin Film Fest, care se desfășoară anul acesta în cadrul forumului.
În perioada 6-12 septembrie, Brașovul va reuni administrații din majoritatea județelor și municipiilor importante din România, pentru a da semnalul că este necesară o schimbare de atitudine în politicile de mediu, în cadrul Conferinței pentru politici publice de mediu, care beneficiază de Înaltul Patronaj al Președintelui României. Cetățenii vor fi și ei implicați, prin evenimentele care atrag atenția că mașina trebuie lăsată acasă, pentru a recâștiga din spațiul urban.
Brașovenii, și nu doar ei, sunt așteptați să se bucure de Forumul Orașelor Verzi în Piața Sfatului, în Piața Brassai, pe noul pietonal temporar dintre Modarom și Star, unde este Street Delivery, pe Aleea de sub Tâmpa, dar și la AFI, și la Coresi, și în Avantgarden, unde se desfășoară tot felul de activități. În aceste zile, au loc dezbateri, ateliere pentru copii, ateliere pentru adulți de colectare selectivă și reciclare, expoziții foto, treasure hunt, parade de bicicliști, concerte.
Mai multe informații găsiți pe www.fovbv.ro și pe pagina de Facebook Forumul Orașelor Verzi.
Pe termen lung, ne dorim să facem Conferința de politici publice de mediu din cadrul Forumului Orașelor Verzi să devină un eveniment etalon pentru Europa de Sud-Est. Ne dorim ca primari din Bulgaria, Macedonia, Serbia și alte țări din acest spațiu să vină la Brașov și să învețe cum să accelereze tranziția către verde. Pentru brașoveni, ne dorim ca acest eveniment să devină unul de tradiție, în care de la an la an măsurăm progresele noastre ca municipalitate și comunitate, progresele de a deveni cu adevărat Capitala Verde a României, a afirmat Nicoleta Cîrjan, managerul festivalului.