Centrala Hidroenergetică cu Acumulare prin Pompaj Tarnița -Lăpuștești este proiectul meu de suflet îl urmăresc zilnic, este încărcat. De săptămâna trecută este încărcată pe SICAP procedura pentru achiziția studiului de fezabilitate. E un termen de 5 zile pe care ANAP-ul îl are pentru validarea documentației. Deci, săptămâna aceasta, cu siguranță va fi pe portal și SAPE va putea să înceapă să primească oferte, a declarat ministrul Sebastian Burduja.
Termenul estimat pentru deschiderea ofertelor de către SAPE este 23 noiembrie, cel târziu până la finalul lunii noiembrie, urmând evaluarea acestora pe parcursul lunii decembrie, atât din punct de vedere tehnic, cât și financiar. Un raport al procedurii va fi gata la jumătatea lunii decembrie, iar semnarea contractului este programată pentru finalul acestui an sau cel târziu în luna ianuarie a anului viitor.
Estimăm că în mod optimist, nouă luni de zile vor fi suficiente pentru finalizarea studiului de fezabilitate, după care vom trece la etapa de implementare, să spunem, a proiectului, a precizat Burduja. Și am mai spus-o public, dar subliniez, îmi doresc o companie de proiect în care să atragem cel puțin un investitor serios, care să aibă expertiza și experiența unor asemenea proiecte. Sunt mai multe companii în întreaga lume și în Statele Unite ale Americii, sunt din zona europeană, sunt mai multe variante, sunt din Japonia, deci sunt mai multe variante și mi-aș dori ca statul român să rămână minoritar în acest proiect, astfel încât prin compania de proiect proiectul să meargă la până la capăt, indiferent cine va fi ministru, pentru că e un proiect pe termen lung, probabil de 10 ani de zile și probabil că 10 ani de zile sau pe parcursul celor 10 ani de zile vor mai fi și alți miniștri la Ministerul Energiei, a afirmat ministrul Burduja.