Comitetul de Reglementare al ANRE este solicitat, în ședința de mâine, 19 noiembrie, să dea aviz pentru proiectul și referatul privind eficiența energetică a Proiectului „Modernizarea a 20 de puncte termice folosind capacități modulare de producere de energie termică pentru rețeaua de termoficare a Municipiului București”.
Consiliul General al municipiului București a aprobat, în luna octombrie, participarea Municipiului Bucuresti la Programul Termoficare pentru obiectivul de investitii privind modernizarea celor 20 de puncte termice. S-a aprobat, în acest sens, graficul de eșalonare anuală a plăților pentru obiectivul de investiții, respectiv finanțarea de la bugetul local al Municipiului Bucuresti a tuturor cheltuielilor neeligibile care pot apărea pe durata derulării investițiilor. Valoarea totală eligibilă a obiectivului de investiții este de peste 134 milioane lei, inclusiv TVA.
În luna august, Compania Municipală Energetica Servicii, din subordinea Primăriiei Capitalei, a anunțat că a finalizat procedura de achiziție a 20 de capacități modulare de producere de energie termică, tip container, pentru rețeaua de termoficare. “Prin instalarea acestor 20 de minicentrale termice, amplasate în zonele unde agentul termic nu este livrat în parametri, se va asigura furnizarea optimă a agentului termic şi apei calde pentru zeci de mii de bucureșteni, din toate cele 6 sectoare, în cartierele unde funcționarea termoficării este deficitară din cauza vechimii conductelor și a avariilor constante”, au precizat reprezentanții companiei..
Proiectul vizează amplasarea de capacitati modulare de producere de energie termică în punctele critice din rețea, care pot asigura confortul termic al populației deservite de acestea. La modernizarea punctelor termice prin prevederea unităților mobile se va avea în vedere acoperirea de către acestea cu 100% a necesarului de energie termică din zonele arondate. Centralele vor fi amplasate în proximitatea anumitor puncte termice, situate, în general, la capetele de rețea, respectiv: 4 puncte termice din Sectorul 1, 6 din Sectorul 2, 3 puncte termice din Sectorul 3, 1 în Sectorul 4, 3 în Sectorul 5 și alte 3 în Sectorul 6.
Fiecare capacitate modulară mobilă este dotată cu minimum două cazane cu funcționare în condensație (pentru maximizarea randamentului de funcționare) de sarcini egale, producând apă caldă, cu posibilitatea interschimbabilității lor în funcționare pentru încălzire sau pentru apă caldă de consum, astfel încât să fie asigurat un back-up eficient și eficace, în caz de revizie, defectare, potrivit unui document consultat de InvesTenergy.
Capacitatea modulara va avea functionalitatea unei minicentrale termice, pe lîngă cazanele la care s-a făcut referire, fiind prevazut echipamentul aferent corespunzător – vas de expansiune, conducte cu termoizolatie, alimentări cu gaze naturale și apă, cu rampele aferente, instalația de evacuare a gazelor de ardere, colectoare, partea electrică corespunzătoare, traductoare de presiune și temperatură, echipament de contorizare, static de tratare a apei.