CE Oltenia: Profit estimat de un milion de lei in 2019. Vor fi disponibilizaţi 200 angajaţi

Publicat pe Categorii Flux energetic, Minerit
Prima Pagina Actual Flux energetic CE Oltenia: Profit estimat de un milion de lei in 2019. Vor fi disponibilizaţi 200 angajaţi

Societatea Complexul Energetic Oltenia va avea , in acest an, un profit de un milion de lei, potrivit proiectului bugetului de venituri şi cheltuieli, publicat de Ministerul Energiei, pe site-ul propriu.

Propunerea de buget se bazează pe producţia de 14,95 TWh energie electrică produsă din care, 12,7 TWh energie electrică netă şi 22 milioane tone producţie proprie carbune.

In acest an, vor pleca de la CE Oltenia 200 de salariati. Compania va avea, la finele anului, 12.881 salariaţi, iar câştigul mediu lunar pe salariat este estimat la 6.221 lei. Nivelul cheltuielilor de natură salarială prezintă o creştere cu 13,14%, faţă de nivelul aprobat al anului 2018, ca urmare a scăderii numărului mediu de salariaţi pentru anul 2019, de la 13.165 persoane la 12.983 persoane, respectiv cu 1,39%; influenţei creşterii salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, cu suma de 47 mii lei; influenţei sumelor reprezentând reîntregirea acestora pentru întreg anul 2019, determinate ca urmare a acordării unor creşteri salariale în anul 2018, cu suma de 12.820 mii lei; creşterea câştigului mediu brut pe salariat cu 14,98% cu respectarea prevederilor legale, se precizeaza in proiectul de BVC pe 2019.

Bugetul mai prevede plăţi restante în sumă de 2,884 milioane lei, în scădere cu 15,02% faţă de nivelul planificat al anului 2018, la finalul anului 2019 fiind prevăzute creanţe restante în sumă totală de 724,429 milioane lei.

CE Oltenia va avea şi venituri de 349.000 din fonduri europene.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *