Singurele cariere care se vor închide până în anul 2025 sunt acelea care își vor epuiza resursele în această perioadă sau cele a căror operare va deveni ineficientă din cauza costurilor foarte mari, clarifică conducerea CE Oltenia.

În această situație se regăsesc carierele Peșteana, Husnicioara și Lupoaia. Personalul existent în aceste cariere în 2025 rămas după ieșirea la pensie a unui număr considerabil de angajați, va fi redistribuit în celelalte cariere pentru funcționarea acestora la capacitate, în vederea asigurării necesarului de cărbune pentru termocentralele Rovinari și Turceni, se specifică într-un comunicat al companiei.
Având în vedere evoluția tehnologică a perimetrelor miniere rămase în exploatre începând cu anul 2026, carierele Jilț Sud și Jilț Nord, respectiv carierele Tismana și Pinoasa se vor reorganiza în 2 cariere.
Necesarul de lignit pentru asigurarea funcționării grupurilor energetice pe cărbune (3 grupuri în Rovinari și 2 în Turceni) va fi asigurat din perimetrele Roșia și Tismana-Pinoasa pentru Rovinari, iar pentru Turceni va fi asigurat din perimetrele Jilț si Roșiuța, se pecizează în comunicatul CE Oltenia.
Planul de restructurare și decarbonare a Complexului Energetic Oltenia va fi înaintat spre analiză Comisiei Europene. Acesta prevede investiții noi de 7 miliarde de lei în perioada 2021 – 2026 pentru diversificarea resurselor, având în vedere că cele pe bază de lignit sunt epuizabile, iar investitiile in activitatea de minerit si in centralele pe baza de carbune se vor ridica la cca 2 miliarde lei. Astfel, în portofoliul CEO vor intra parcuri fotovoltaice și blocuri pe gaze naturale – surse de energie mai puțin poluante