Comandă de la minister! Acţionarii, convocaţi, din nou, pentru revocarea lui Gabriel Dumitraşcu de la Hidroelectrica

Publicat pe Categorii Esential
Prima Pagina Actual Esential Comandă de la minister! Acţionarii, convocaţi, din nou, pentru revocarea lui Gabriel Dumitraşcu de la Hidroelectrica


• Ministrul Gerea îşi promovează oamenii din echipă în funcţiile deţinute de Dumitraşcu la companii din subordinea sa

La doar câteva luni după ce a fost îndepărtat din Ministerul Energiei, lui Gabriel Dumitraşcu – artizanul marilor privatizări în energie, omul care a coordonat toate listările pe bursă a unor pachete de acțiuni ale companiilor energetice – i s-a pregătit o nouă surpriză. Actuala echipă de la Ministerul Energiei îl vrea plecat şi de la Hidroelectrica unde deţine funcţia de administrator special, făcând echipă cu administratorul judiciar Remus Borza, precum şi din CA Rompetrol Rafinare.
foto Dumitrascu Agerpres

După ce acţiunea de înlăturare din funcţia de administrator special la Hidroelectrica a eşuat la şedinţa acţionarilor din prima parte a lunii în curs, s-a dispus organizarea unei noi AGEEA pe 27 iulie, cu acelaşi prim punct pe ordinea de zi: revocarea mandatului de administrator special al dlui Gabriel Dumitraşcu, numit prin hotărârea AGEA din 28 februarie 2014.

Oficial, nimeni nu explică această decizie, înainte de listarea producătorului de energie, ştiut fiind faptul că Gabriel Dumitraşcu a coordonat cu succes listări ale marilor companii energetice: Romgaz, Electrica şi că şi-a declarat interesul să fie implicat în cea mai mare listare a unei companii energetice, a Hidroelectrica. Surse autorizate susţin că şi această acţiune este dictată de interese politice, numirile în funcţii cheie în companii şi instituţii realizându-se, din păcate, pe criterii politice.

Ca şi în cazul plecării de la Ministerul Energiei, Dumitrașcu a refuzat, cu diplomație, să facă comentarii cu privire la această nouă situaţie. Locul său la Hidroelectrica va fi luat de Nicolae Bogdan Stănescu, care l-a înlocuit şi la conducerea Direcţiei de Privatizare în Ministerul Energiei

Îndepărtat şi de la Rompetrol Rafinare!

Luna viitoare, mai exact pe 20 iulie, şi acţionarii Rompetrol Rafinare vor aproba revocarea lui Gabriel Dumitraşcu din Consiliul de Administraţie al companiei, el urmând să fie înlocuit de Mihai Liviu Mihalache, director de cabinet al ministrului Andrei Gerea, avansat luna trecută pe poziţia de Director general adjunct la Direcţia Generală Societăţi Comerciale.

În urmă cu câteva luni, Dumitrașcu a demisionat și din funcția de președinte al Consiliului de Supraveghere a Complexului Energetic Oltenia.

Un lucru rămâne cert: realizările profesionale, care i-au adus titlul de Personalitatea anilor 2013 și 2014 în piața de capital pentru rolul de lider în proiectarea și implementarea unor tranzacții importante pentru piața de capital, arătând determinare, profesionalism și capacitatea de a ajunge la rezultate deosebite într-un mediu dificil.


Publicat de

Cristina Trefaș

Director Editorial

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *