Complexul Energetic Hunedoara, salvat cel puțin o jumătate de an. Va continua să furnizeze servicii de sistem până pe 31 decembrie 2020

Publicat pe Categorii Flux energetic, Minerit
Prima Pagina Actual Flux energetic Complexul Energetic Hunedoara, salvat cel puțin o jumătate de an. Va continua să furnizeze servicii de sistem până pe 31 decembrie 2020

Complexul Energetic Hunedoara va primi, în continuare, sprijin de la Guvern, urmând să furnizeze servicii de sistem cel puțin până la finele anului în curs.

Potrivit unui proiect de OUG, pus în dezbatere publică pe site-ul MEEMA, se prelungește obligaţia Societății Complexul Energetic Hunedoara – S.A. de a furniza servicii tehnologice de sistem către Operatorul de transport şi sistem, la o valoare a puterii electrice de cel puţin 400 MW, în condiţiile reglementărilor emise de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, în vederea menţinerii nivelului de siguranţă a Sistemului Electroenergetic Naţional, până la data de 31.12.2020. Totodată, se prelungește obligația pentru Operatorul de transport și sistem – Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” – S.A. de a stabili capacitatea lunară corespunzătoare serviciilor tehnologice de sistem, reprezentând rezervă terţiară lentă, până la data de 31.12.2020.

Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri a publicat, în dezbatere publică, Ordonanță de urgență pentru prorogarea termenului de aplicare a măsurilor prevăzute prin  Ordonanța de urgență  a Guvernului nr. 26/2018 privind adoptarea unor măsuri pentru siguranţa alimentării cu energie electrică.

”Având în vedere  impactul negativ pe care l-ar avea ieșirea din funcțiune a CEH, din punct de vedere al asigurării securității aprovizionării cu energie electrică și pentru a evita, din punct de vedere social și, în condițiile actualei epidemii de COVID-19, pierderi importante de locuri de muncă în zona Văii Jiului, în lipsa unor măsuri imposibil de luat în actualul context, de continuare a activității CEH,  propunem prorogarea aplicabilității prevederilor Ordonanței de urgență nr. 26/2018 privind adoptarea unor măsuri pentru siguranța alimentării cu energie electrică, până la data de 31 decembrie 2020”, se precizează în nota de fundamentare a proiectului de act normativ.

Conform OUG, se menține prevederea din Ordonanța de urgență nr. 26/2018 privind adoptarea unor măsuri pentru siguranța alimentării cu energie electrică de reglementare a unor măsuri excepționale, respectiv ca, în cazul unor situații accidentale sau neprevăzute în funcționarea grupurilor energetice din cadrul centralelor termoelectrice Mintia și Paroșeni care determină indisponibilitatea tehnică și financiară cu privire la realizarea serviciilor tehnologice de sistem, să poată fi cesionate drepturile și obligațiile ce decurg din contractele de vânzare-cumpărare a serviciilor tehnologice de sistem, în conformitate cu reglementările emise de către Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei.

Perioada propusă pentru aplicarea măsurilor menționate este de la 01.07.2020 până la 31.12.2020.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *