Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea Eolica Dobrogea One de către Premier Energy

Publicat pe Categorii Actual, Flux energetic, Regenerabile, Solar
Prima Pagina Actual Flux energetic Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea Eolica Dobrogea One de către Premier Energy

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Premier Energy PLC, Cipru, prin Premier Renewable Invest Co S.R.L., intenționează să preia Eolica Dobrogea One S.A.

Premier Energy PLC, Cipru, este o societate de tip holding, activă, în principal, în domeniul producerii, comercializării și furnizării energiei electrice, în domeniul comercializării certificatelor verzi, al distribuției și furnizării de gaze gaturale, având și activități conexe distribuției de gaze naturale.

Premier Renewable Invest Co S.R.L., parte din grupul Premier Energy, este o companie înființată în scopul achiziției Eolica și operării ulterioare a acesteia.

Eolica Dobrogea One S.A. este un producător de energie electrică eoliană și operează un parc cu o capacitate instalată de 80 MW, în comuna Mihai Viteazu, din județul Constanța.

În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească sau pe o parte substanţială a acesteia și că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal, potrivit unei informări a autorității de concurență.

Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naționale de concurenţă, după eliminarea informațiilor cu caracter confidențial.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *