Consiliul Concurenței analizează barierele la intrarea pe piaţă a producătorilor de energie din surse regenerabile

Publicat pe Categorii Flux energetic, Regenerabile
Prima Pagina Actual Flux energetic Consiliul Concurenței analizează barierele la intrarea pe piaţă a producătorilor de energie din surse regenerabile

În perioada următoare vor fi finanțate noi investiții în capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile…optimizarea procedurilor naționale de autorizare/avizare, cu scopul reducerii timpilor de implementare a proiectelor pentru centralele eoliene și câmpurile de panouri fotovoltaice, devine o prioritate

Bogdan Chirițoiu, Președintele Consiliului Concurenței

Consiliul Concurenței a demarat o amplă analiză privind identificarea unor posibile bariere la intrarea pe piaţă a producătorilor de energie electrică din surse regenerabile.

Pentru punerea în funcțiune a capacităților de producere a energiei electrice din surse regenerabile, companiile trebuie să îndeplinească mai multe condiții și să dețină toate autorizațiile/avizele impuse de legislația incidentă, documente emise de mai multe autorități publice, ceea ce poate transforma autorizarea într-un proces complex și anevoios, se precizează în comunicatul Consiliului Concurenței..

”În perioada următoare vor fi finanțate noi investiții în capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile, atât prin Programul Național de Redresare și Reziliență, cât și prin alte programe naționale și comunitare de investiții. În acest context, optimizarea procedurilor naționale de autorizare/avizare, cu scopul reducerii timpilor de implementare a proiectelor pentru centralele eoliene și câmpurile de panouri fotovoltaice, devine o prioritate, fiind foarte important să se facă diferența între reglementările strict necesare, cu rol esențial în asigurarea calității serviciilor, și cele care nu sunt strict necesare, chiar potențial dăunătoare dezvoltării pieței”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

În derularea studiului, Consiliul Concurenței va interacționa cu părțile implicate în procesul de avizare și racordare, cum sunt Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, Ministerul Energiei, compania Transelectrica, operatorii de distribuție a energiei electrice, autorități publice centrale și locale implicate în procesul de avizare, dar și investitori și asociații ale acestora.

La finalul analizei Consiliul Concurenței va emite recomandări privind eficientizarea procesului de avizare și racordare la sistemul energetic a noilor capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile sau poate recurge la celelalte instrumente conferite autorității de legea concurenței.

Consiliul Concurenței invită toți actorii de pe aceste piețe la o comunicare activă, deschisă în ceea ce privește obiectul studiului.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.