Nu există nicio viziune clară de investiţii în sectorul energetic şi nu se ştie cum vom trece această iarnă, în condiţiile în care Electrocentrale Bucureşti (Elcen), producătorul de căldură şi apă caldă din Capitală, se află într-o situaţie critică de mai mulţi ani, a declarat, luni, Claudiu Creţu, administratorul special al companiei, La energy Forum, organizat de profit.ro
„Sectorul energetic este, în întregul său, ca o barcă, ca un vapor. Dacă la etajele superioare uităm că acolo jos se mai află nişte spărturi, e posibil ca vaporul să se scufunde cu totul. Credeţi-mă că nu vreau să par deloc catastrofic, dar situaţia este foarte gravă. La acest moment, nu ştim cum vom trece această iarnă, iar problema este că acţionăm pompieristic, adică stingem incendii care apar colo-colo, precum OUG 114, consumatorul vulnerabil, mai apare cât un infringement, dar lipseşte o viziune clară, de investiţii, unde să vedem efectiv ce o să facem şi cum asigurăm siguranţa alimentării cu energie”, a spus Creţu, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, interesul Elcen este să existe o piaţă liberă, concurenţială, unde să poată cumpăra gaze la cel mai bun preţ.