Contestații la lista ANRE a restanțierilor la achiziţia de certificate verzi

Publicat pe Categorii Energie, Flux energetic, Regenerabile
Prima Pagina Actual Flux energetic Contestații la lista ANRE a restanțierilor la achiziţia de certificate verzi

Traderul de energie Transenergo Com şi-a îndeplinit în totalitate obligaţiile de achiziţie a certificatelor verzi şi a contestat la Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) includerea pe lista firmelor care au restanţe la acest capitol, potrivit unui comunicat al companiei.

Impozit-pe-profit„Includerea societăţii noastre pe lista operatorilor care nu şi-au îndeplinit cota obligatorie de achiziţie de certificate verzi, publicată pe site-ul ANRE joi, 12 mai 2016, a survenit ca urmare a unei erori de raportare (s-a calculat o cotă mai mare, pentru că nu a fost exclusă energia electrică exceptată de la această obligaţie, conform HG 495/2014)”, susțin reprezentanţii Transenergo. La nivelul primului trimestru din 2016, numărul de certificate necesar pentru acoperirea obligaţiilor Transenergo este 35.640, cotă care a fost îndeplinită.

În conformitate cu procedura prevăzută de reglementările ANRE, societatea anunță că a contestat în termenul legal de 3 zile calendaristice includerea pe lista operatorilor care nu şi-au îndeplinit această obligaţie și  a primit toate asigurările necesare din partea ANRE că se va dispune radierea societăţii noastre de pe această listă. Reprezentanții Transenergo solicită prelungirea termenului de trei zile lucrătoare în care se poate contesta o astfel de decizie motivând că este o perioadă prea scurtă, în care ar putea apărea sărbători legale sau zile de weekend, care ar putea afecta capacitatea de analiză şi reacţie a unei companii într-o astfel de situaţie.

Surse de pe piața energiei spun ca au fost depuse la ANRE, în  termenul legal, mai multe contestații care vor schimba situația restanțierilor potrivit datelor Autorității.

Potrivit unui document postat pe site-ul ANRE, un număr de 43 de companii  nu şi-au îndeplinit obligaţia de achiziţie a numărului de certificate verzi, având în total  o restanţă de 107.452 de certificate neachiziţionate în primul trimestru. Traderii de electricitate Transenergo Com şi RWE Energie,  divizia energetică a companiei petroliere Lukoil figurează pe această listă.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *