Cursul Dunării a fost deviat spre centrala de la Cernavodă

Publicat pe Categorii Energie, Flux energetic, Hidro si nucleara
Prima Pagina Actual Flux energetic Cursul Dunării a fost deviat spre centrala de la Cernavodă

Stânca Pârjoaia a fost detonată controlat cu 180 de kilograme de explozibil pentru a direcționa debitul spre centrala nucleară de la Cernavodă.

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a efectuat o operațiune de amploare pe Dunăre, pentru a asigura alimentarea cu apă a Reactorului 2 al Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, în contextul scăderii dramatice a nivelului fluviului. Intervenția a început duminică, însă prima încercare de detonare a stâncii Pârjoaia, necesară pentru devierea cursului Dunării, a eșuat. Conform declarațiilor contraamiralului Marcel Neculae, locțiitorul șefului Statului Major al Forțelor Navale, stânca Pârjoaia nu a fost dislocată în urma primelor explozii. Ieri, intervenția a fost un succes. ”În contextul măsurilor dispuse de autorităţi pentru diminuarea efectelor secetei hidrologice asupra sistemului energetic naţional, Ministerul Apărării Naţionale participă, alături de celelalte instituţii ale statului, la misiunea de amenajare a unui prag submers pe braţul Bala, lucrare destinată asigurării debitului de apă necesar funcţionării în condiţii de siguranţă a Reactorului 2 al Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă”, se arată într-un comunicat de presă.

La misiune au participat structuri ale Forţelor Navale Române – Centrul 39 Scafandri „Amiral Ilie Ştefan”, Flotila Fluvială şi Direcţia Hidrografică Maritimă „Comandor Alexandru Cătuneanu” – în cooperare cu Brigada 10 Geniu. Ministerul Apărării Naţionale acţionează cu 102 militari şi 16 mijloace tehnice, punând la dispoziţie personal de specialitate, expertiză tehnică şi capabilităţi unice necesare executării lucrărilor.

Operațiunea de deviere a cursului Dunării este împărțită în două etape. În prima fază, s-a urmărit detonarea stâncii Pârjoaia, situată pe brațul Bala. Ulterior, patru barje încărcate cu piatră, fiecare având o lungime de 70 de metri și o înălțime de trei metri, vor fi scufundate pentru a reduce debitul de apă pe acest braț și a-l redirecționa către brațul Dunărea Veche. Operațiunile sunt necesare nu numai pentru centrala de la Cernavodă, ci și pentru a asigura navigația pe Dunărea Veche. O problemă cunoscută din anii 50, dar nerezolvată!.

Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *