Dan Cărbunaru: La Palatul Victoria s-a făcut economie la energie. Consumul a fost redus cu 16% în acest an

Publicat pe Categorii Flux energetic
Prima Pagina Actual Flux energetic Dan Cărbunaru: La Palatul Victoria s-a făcut economie la energie. Consumul a fost redus cu 16% în acest an

La Palatul Victoria s-a făcut economie la energie. Consumul de electricitate a fost redus cu 16% pe primele 8 luni ale anului.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a precizat: În privința Palatului Victoria, locul unde ne desfășurăm activitatea, pot să vă spun că au fost reduceri semnificative, cel puțin potrivit facturilor care au venit până acum aici și mă refer la cele care acoperă inclusiv luna august. Există economii pentru aceste opt luni ale anului pentru care există facturi emise și care au ajuns la sediul guvernului de aproximativ 200.000 de kWh. Asta înseamnă că, în medie, au existat între 7.000 și chiar aproape 50.000 de kW mai puțini față de lunile corespondente ale anului trecut dar, per total, ca să simplific un pic discuția, sunt aproximativ 200.000 de kWh pe care i-am economisit în acest an, la nivelul Palatului Victoria.

Premierul Nicolae Ciucă a făcut un apel și către angajații guvernului, cei care își derulează activitatea în Palatul Victoria, dar și către ministerele din cadrul guvernului, să facă economie la energie. Au fost o serie întreagă de exemple, știți și dumneavoastră, am prezentat și noi ce se întâmplă aici, la Palatul Victoria, dar și ministerele, la rândul lor, au întocmit propriile planuri de economisire, a spus Cărbunaru.

În privința facturilor, la Palatul Victoria, dacă în 2021, în ianuarie, existau facturi de 96.000 de lei, în ianuarie anul acesta au fost de 127.000. În februarie, 87.000, anul acesta, 114.000. Ultima factură pentru luna august 154.376 de lei față de cei 128.000 din august 2021, a prezentat purtătorul de cuvânt.

Ultima factură a guvernului, raportată la luna august, este de 154.376,86 lei.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *