- Repornirea Unității 2 depinde de creșterea nivelului Dunării cu 10-15 centimetri. Guvernul accelerează proiectul de asigurare a alimentării cu apă a centralei nucleare.
Pierderile estimate în urma situației care a afectat funcționarea Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă în ultimele trei luni se ridică la aproximativ un miliard de lei, echivalentul a circa 200 de milioane de euro, potrivit declarațiilor premierului Luca Niculescu, făcute în cadrul unei vizite la centrală, alături de ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, și reprezentanții Nuclearelectrica.
Unitatea 1 a fost repornită și funcționează în proces de creștere a puterii, urmând să atingă capacitatea maximă de producție în următoarele 24 de ore. În cazul Unității 2, o decizie privind repornirea este așteptată luni, în funcție de evoluția debitului Dunării și de condițiile de asigurare a apei pentru răcire.

„Am vrut să fim astăzi aici (…) pentru că s-a încheiat o situație serioasă, timp de 100 de zile centrala de la Cernavodă nu a furnizat energie în România. Aseară, Unitatea 1 a fost repornită. Am fost în camera de comandă alături de colegii mei și am văzut cum nivelul furnizării de energie crește în fiecare oră. Acum suntem la 50% din ceea ce poate produce Unitatea 1 și până la capătul următoarelor 24 de ore, capacitatea de producere a energiei va fi de 100%”, a declarat premierul, citat de presa de specialitate.
Premierul a estimat la aproximativ un miliard de lei pierderile asociate perioadei în care funcționarea centralei a fost afectată, comparând această valoare cu investiția necesară pentru lucrările de îmbunătățire a alimentării cu apă a CNE Cernavodă. „Pierderile înregistrate în aceste luni sunt de aproximativ un miliard de lei”, a declarat Luca Niculescu.
Potrivit acestuia, suma este comparabilă cu costul lucrărilor de adâncire a canalului, necesare pentru a asigura securitatea alimentării cu apă a centralei.
„Este costul pe care îl vom avea atunci când vom adânci acel canal, pentru a face în așa fel încât securitatea apei pentru centrala de la Cernavodă să fie asigurată. Deci cam 200 de milioane de euro. Cam acestea au fost pierderile în aceste trei luni”, a explicat premierul.
În acest context, proiectul Bala 2, destinat îmbunătățirii alimentării cu apă a centralei nucleare, devine o prioritate pentru Guvern.
Premierul a solicitat instituțiilor responsabile să trateze proiectul cu maximă seriozitate și să contribuie la accelerarea implementării acestuia.
„Proiectul Bala 2, care prevede, pe scurt, posibilitatea ca mai multă apă să ajungă la centrala de la Cernavodă, devine o prioritate și solicit tuturor instituțiilor să se aplece cu maximă seriozitate și dedicare asupra acestui proiect”, a afirmat Luca Niculescu.
Potrivit premierului, proiectul este esențial pentru asigurarea necesarului de apă destinat răcirii Unităților 1 și 2, dar și viitoarelor Unități 3 și 4.
În paralel, lucrările de dragare trebuie realizate permanent și cu celeritate, astfel încât să fie menținute condițiile necesare funcționării centralei.
Repornirea Unității 2, condiționată de nivelul Dunării
Directorul Sucursalei CNE Cernavodă, Romeo Urjan, a explicat că repornirea Unității 2 este un proces mai complex decât cel al Unității 1, fiind dependent de nivelul apei disponibile pentru răcire.
Nivelul măsurat la Cernavodă este în prezent de 2,08 metri, valoare suficientă pentru funcționarea Unității 1.
„Nivelul măsurat la Cernavodă în acest moment este de 2 metri, mai precis 2,08 metri. (…) Este suficient pentru repornirea Unității 1, dar pornirea Unității 2 este un proces mai complex”, a explicat Romeo Urjan.
Potrivit explicațiilor oferite de conducerea centralei, repornirea Unității 2 depinde de creșterea nivelului Dunării cu cel puțin 10-15 centimetri, dar și de influența funcționării Unității 1 asupra nivelului apei disponibile pentru răcire.
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, a precizat că echipele lucrează în continuare pentru îndeplinirea condițiilor necesare repornirii celui de-al doilea reactor, decizia urmând să fie luată luni, în funcție de evoluția debitului Dunării.
“În momentul de față se lucrează și în zilele acestea, adică astăzi, mâine, luni va fi decizia în ceea ce privește repornirea Unității numărul 2 de la Cernavodă. Elementele sunt determinate de evoluția debitului Dunării în momentul de față, dar premisele sunt unele îmbucurătoare”, a declarat ministrul.
Soluții tehnice pentru prevenirea unor noi opriri a reactoarelor de la Cernavodă
Ministerul Energiei și conducerea Nuclearelectrica lucrează cu prioritate la identificarea unei soluții tehnice care să poată fi implementată într-un interval relativ scurt, astfel încât o eventuală scădere severă a debitului Dunării în vara anului 2027 să nu provoace din nou oprirea reactoarelor de la Cernavodă.
Obiectivul este reducerea vulnerabilității centralei la perioadele de debit scăzut al Dunării și asigurarea unei funcționări stabile, în condițiile în care producția nucleară reprezintă o componentă importantă a sistemului energetic național.
Reprezentanții Nuclearelectrica au subliniat, în cadrul conferinței de presă, rolul strategic al centralei în viitorul energetic al României și necesitatea unor măsuri care să limiteze riscul repetării unor astfel de situații.
„Vă garantez în continuare că Nuclearelectrica mai are un cuvânt important de spus în viitorul energetic al României și că, pe viitor, vom încerca să reducem astfel de situații și să asigurăm stabilitatea necesară sistemului energetic”, a declarat Mihai Gioară, directorul general al SNN.















