De ziua lor, petroliștii cer legi stabile, în beneficiul consumatorilor,statului și investitorilor

Publicat pe Categorii Flux energetic, Petrol si gaze
Prima Pagina Actual Flux energetic De ziua lor, petroliștii cer legi stabile, în beneficiul consumatorilor,statului și investitorilor
  • FPPG: Prin munca și dedicația lor, petroliștii romăni au reușit să aducă țara noastră pe primele locuri în clasamentele mondiale și să se mențină în competiție directă cu marile puteri ale lumii. Le mulțumim zecilor de mii de oameni dedicați care lucrează în prezent, zi de zi, cu atâta energie în această industrie de importanță strategică națională și sărbătorim împreună cu ei Ziua Petrolistului! La mulți ani!

Astăzi, 8 septembrie, sărbătorim Ziua Petrolistului. La aniversare, petroliștii cer politici publice pentru încurajarea investițiilor în sector, pentru sporirea rolului industriei în dezvoltarea economiei naționale și pentru protecția eficientă a consumatorilor vulnerabili de energie. Sectorul românesc de țiței și gaze solicită încă o dată Parlamentului și Guvernului asigurarea unui cadru de reglementare transparent, stabil și predictibil, în beneficiul deopotrivă al consumatorilor, al statului și al investitorilor, se precizează într-un comunicat transmis de Federația de Petrol și Gaze.

foto: Radio Iași

”Susținem accesibilitatea gazului natural pentru consumatorii finali români. Acest lucru este posibil prin creșterea concurenței pe piața cu amănuntul a clienților casnici, precum și adaptarea nivelului de protecție acordat acelor consumatori vulnerabili. În continuare, reiterăm nevoia de a încuraja investițiile în sectorul de producție din România. Odată ce vom reuși să îmbunătățim interconexiunile României cu piața de gaze naturale din Uniunea Europeană, dependența de cantitățile de gaze naturale transportate prin Ucraina va fi diminuată considerabil. Continuarea lucrărilor la conducta BRUA va însemna îndeplinirea acestui angajament și va spori interconexiunile între piața românească și cea europeană a gazelor naturale. Pentru luarea deciziilor finale de investiții în ceea ce privește gazele naturale din Marea Neagră, atunci este nevoie de predictibilitatea cadrului de reglementare, liberalizarea pieței, interconexiunile și stabilitatea fiscală. Prin descoperirile recente de gaze, România are o oportunitate pe care puține state o au: de a-și asigura independența energetică și de a avea acces la surse de energie curate, versatile și sustenabilă”, afirmă Franck Neel, președintele FPPG.

Din 1990, Ziua Petrolistului este sărbătorită în fiecare an, la data de 8 septembrie. La iniţiativa Federaţiei Sindicatelor Libere şi Independente Petrom, Ziua Petrolistului se desfăşoară sub patronajul Sfintei Maria, aleasă drept protectoare a petroliştilor și este dedicată personalului din industria petrolului, celor care lucrează în foraj, extracție, prelucrarea şi cercetarea petrolului și gazelor naturale.

Petrolul românesc, pagină de istorie

România are o istorie a petrolului de 152 de ani, istorie plină de premiere mondiale și rezultate extraordinare. În anul 1857 România a înregistrat trei premiere mondiale: prima țară din lume cu o producție de țiței de 275 tone, urmată de SUA în 1859, Italia în 1860, Canada în 1862 și Rusia în 1863, Bucureștiul primul oraș din lume iluminat cu petrol și rafinăria fraților Mehedințeanu, prima rafinărie din lume, înființată în județul Prahova, la Ploiești. Tot în Ploiești este Universitatea Petrol și Gaze, instituție de învățământ superior în domeniul petrolier, înființată în urmă peste 70 de ani, dar și Muzeul Național al Petrolului înființat în 1959.

Tot România a fost prima țară din lume care a exportat benzină (1900) și prima țară care a înființat o școală de maiștri sondori (1904). În 1937, România ocupa locul 7 în lume și atrăgea în continuare atenția mapamondului cu invenții și premiere care aveau să rămână în istoria exploatărilor petroliere. Una dintre aceste mari realizări aparține societății ”Creditul Minier”: în 1934, la Chițorani, s-a atins adâncimea de 3300 metri, a doua din lume, după recordul mondial absolut de 3458 de metri înregistrat în California.

De asemenea, trebuie să menționăm și contribuțiile tehnice aduse de inventatorii români. Inginerul Virgiliu Tacit a inventat prevenitorul de erupție, iar Inginerul Ion Basgan a brevetat în 1934 un procedeu de extracție care îi poartă numele, folosit după 1944 nu numai în Romania, dar și în SUA.

În ceea ce privește sectorul gazelor naturale din România, acesta are o istorie de 110 ani, primele emanații de gaz natural au fost descoperite la Sărmășel, jud. Mureș în anul 1909. Anul 1910 marchează prima intenție din Europa de transport a gazelor, finalizată în 1914 cu prima conductă de transport gaze naturale din Europa, de la Sărmășel la Turda pe o distanta de 55 km, iar în 1915, se înființează prima societate din Europa, Ungarische Erdgas Gesellschaft (UEG), cu obiectul de activitate exclusiv: explorarea, forarea, exploatarea, transportarea și distribuirea gazelor naturale din bazinul transilvănean.

FPPG: Prin munca și dedicația lor, petroliștii romăni au reușit să aducă țara noastră pe primele locuri în clasamentele mondiale și să se mențină în competiție directă cu marile puteri ale lumii. Le mulțumim zecilor de mii de oameni dedicați care lucrează în prezent, zi de zi, cu atâta energie în această industrie de importanță strategică națională și sărbătorim împreună cu ei Ziua Petrolistului! La mulți ani!


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*