Delgaz Grid va monta 10 000 de contoare inteligente în Iaşi

Publicat pe Categorii Flux energetic, Info Consumatori
Prima Pagina Actual Flux energetic Delgaz Grid va monta 10 000 de contoare inteligente în Iaşi

Delgaz Grid, companie din grupul E.ON România, anunță că un nou proiect a obţinut cofinanţare din fonduri europene pentru o investiţie de peste 45 de milioane de lei. Acesta prevede montarea a peste 10 000 de contoare inteligente la consumatori din mun. Iaşi;

Investiţia este cofinanțată cu peste 19 milioane lei din Fondul European de Dezvoltare Regională (prin POIM 2014-2020, Axa Prioritară 6: Promovarea energiei curate şi eficienţei energetice în vederea susţinerii unei economii cu emisii scăzute de carbon) şi cu aproximativ 3,4 milioane lei de la bugetul naţional, iar contribuţia companiei noastre este de peste 22 milioane lei.

În cadrul proiectului vor fi montate peste 10 000 de contoare inteligente (SMART) la consumatori din cartierul Nicolina II din municipiul Iaşi, iar reţeaua de distribuţie de joasă tensiune aferentă va fi reabilitată prin înlocuirea a 8,8 km de cabluri şi a peste 1800 de tablouri electrice (firide). În acelaşi timp, vor fi implementate infrastructura hardware şi aplicaţiile software necesare funcţionării sistemului de măsurare intelligent, se precizează într-un comunicat al companiei.

La momentul de faţă Delgaz Grid implementează un proiect în cadrul căruia vor fi modernizate şi integrate în SCADA stațiile de transformare Hârlău, Pașcani și Gorban (110/20kV ) din judeţul Iaşi. Lucrările, în valoare de peste 16 milioane lei, se vor desfăşura pe o perioadă de trei ani şi au ca obiectiv creșterea siguranței preluării energiei electrice produse din surse regenerabile prin reducerea numărului de întreruperi, diminuarea cantității de energie electrică nelivrată și reducerea costurilor de mentenanță a rețelei de distribuţie.

De asemenea, în judeţul Bacău se derulează proiectul de cercetare cu finanţare europeană “Optimizarea costurilor la colectarea datelor de la contoarele inteligente şi metode de îmbunătăţire a profitului la transportul energiei electrice”, cu o valoare totală de aprox. 270.000 lei. Proiectul vizează măsurarea fluxurilor de energie în reţeaua de distribuție a energiei electrice, iar datele rezultate vor conduce la detectarea pierderilor din reţea şi prioritizarea investițiilor.

Prin două proiecte cu o valoare de aproximativ 41,3 milioane de lei a fost modernizat sistemul de distribuţie a gazelor naturale din judeţele Iaşi şi Cluj. În municipiul Iaşi şi zona metropolitană a fost realizat un proiect cu o valoare totală de peste 6,2 milioane de lei care a vizat îmbunătăţirea tehnologică a reţelei de gaze naturale, presiune medie, precum şi modernizarea unor staţii de reglare, prin dotarea cu sistem SCADA. Totodată, în municipiul Cluj-Napoca a fost modernizată reţeaua de distribuţie gaze naturale (conducte şi branşamente) în cadrul unui proiect cu o valoare de aproximativ 35,1 milioane de lei, cofinanţat cu fonduri europene.

Investiţiile derulate de companie în sistemul de distribuţie a energiei electrice au fost susţinute prin intermediul unui alt proiect cu finanţare europeană, fiind modernizate şi integrate în sistem SCADA un număr de 26 de staţii de transformare a energiei din judeţele Iaşi, Botoşani, Bacău, Neamţ, Suceava şi Vaslui, cu o valoare totală de aproximativ 35 de milioane de lei.

Anul trecut, Delgaz Grid a investit circa 450 milioane de lei, cel mai mult de la intrarea pe piaţa românească a Grupului E.ON, din anul 2005. Pentru 2018, Delgaz Grid şi-a propus să investească peste 494 milioane de lei, destinaţi în cea mai mare parte modernizării reţelelor de distribuţie a gazelor naturale şi energiei electrice. Totodată, Delgaz Grid va continua să deruleze campanii de informare a populaţiei privind utilizarea corectă şi sigură a surselor de energie.

Delgaz Grid, companie din cadrul Grupului german E.ON, deserveşte peste 3 milioane de clienţi şi operează:

  • o reţea de gaze naturale în lungime de peste 21.000 km în 20 de judeţe din partea de Nord a României: Cluj, Bistrița Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț şi Bacău;
  • o reţea de electricitate de peste 80.000 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui.

Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*