Comisia lui Iancu trebuie să refacă, pentru a doua oară, raportul privind proiectul de lege ce aprobă OUG 64 și consființește ca OPCOM să fie singura bursă de gaze și producătorii să tranzacționeze obligatoriu 70% din producția de gaze pe această bursă.
Plenul Camerei Deputaților a retrimis Comisiei pentru industrii și servicii, în vederea întocmirii unui nou raport, în termen de două săptămâni, proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.64/2016 pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr.123/2012 , se precizează în comunicatul transmis de Direcția de Comunicare a Camerei Deputaților.
Decizia de astăzi a deputaților a fost luată la solicitarea grpului parlamentar PNL. Deputatul liberal Virgil Popescu a declarat la finalul votului Comisiei de Industrii și Servicii că prevederile proiectului sunt absurde, în contextul în care actul normativ precizează explicit că singura bursă de gaze va rămâne OPCOM. „PSD a votat, noi ne-am opus. S-a votat ca 70% din gaze să fie tranzacţionate pe bursă, iar 30% pe contracte bilaterale. OPCOM va rămâne singura bursă de gaze. Scrie acolo în lege OPCOM, ceea ce mi se pare absurd. Noi vom cere din nou întoarcerea la comisie. Vom examina inclusiv dacă putem ataca acest act normativ la Curtea Constituţională”, a precizat Popescu.
În sesiunea parlamentară anterioară, proiectul a fost reîntors la comisie, tot la cererea PNL.