Dezvoltarea accelerată a Clujului pune presiune pe infrastructura energetică. DEER susține corelarea planurilor autorităților cu investițiile în rețele

Publicat pe Categorii Semnal
Prima Pagina Actual Semnal Dezvoltarea accelerată a Clujului pune presiune pe infrastructura energetică. DEER susține corelarea planurilor autorităților cu investițiile în rețele
  • Stațiile de transformare Someșeni și Florești, investiții strategice ale DEER pentru județul Cluj

Dezvoltarea accelerată a județului Cluj aduce în dezbatere o provocare tot mai evidentă pentru sectorul energetic: infrastructura de distribuție trebuie să țină pasul cu ritmul investițiilor imobiliare, industriale și economice. În acest context, Distribuție Energie Electrică Romania (DEER) a continuat seria consultărilor regionale cu autoritățile locale, organizând, la Cluj-Napoca, cea de-a cincea întâlnire dedicată corelării planurilor de dezvoltare ale comunităților cu investițiile în rețeaua electrică.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai administrației județene și locale, alături de conducerea DEER, într-un dialog axat pe principalele dificultăți cu care se confruntă atât operatorul de distribuție, cât și autoritățile publice în contextul dezvoltării rapide a județului.

Una dintre cele mai importante teme abordate a fost creșterea numărului solicitărilor de racordare pentru puteri instalate foarte mari, care, în unele situații, depășesc necesarul real al investițiilor propuse. Potrivit reprezentanților DEER, astfel de solicitări pot conduce la dimensionarea excesivă a infrastructurii, la costuri suplimentare atât pentru investitori, cât și pentru dezvoltarea rețelei și la utilizarea ineficientă a resurselor disponibile.

Reprezentanții DEER au recomandat dezvoltatorilor și administrațiilor locale să implice operatorul de distribuție încă din faza de proiectare a investițiilor, pentru identificarea unor soluții tehnice și economice sustenabile și pentru evitarea blocajelor ulterioare.

În același timp, participanții au subliniat că extinderea zonelor rezidențiale și industriale impune o coordonare mai strânsă între planificarea urbanistică și dezvoltarea infrastructurii energetice, astfel încât noile investiții să poată beneficia de capacitățile necesare încă din fazele incipiente ale proiectelor.

Discuțiile au evidențiat faptul că modernizarea și întărirea rețelelor electrice presupun investiții complexe, derulate pe perioade multianuale și condiționate de etape de reglementare, avizare și execuție.

În județul Cluj, proiectele stațiilor de transformare Someșeni și Florești sunt considerate investiții strategice, acestea urmând să contribuie la creșterea capacității de alimentare, la îmbunătățirea rezilienței sistemului și la susținerea dezvoltării economice a întregii zone metropolitane.

De asemenea, au fost analizate provocările privind extinderea rețelelor electrice în noile cartiere rezidențiale și în intravilanul localităților, participanții concluzionând că succesul acestor investiții depinde de colaborarea permanentă dintre autoritățile locale și operatorul de distribuție.

Directorul General al DEER, Mihaela Rodica Suciu, a afirmat: „Clujul și zona metropolitană traversează o perioadă de dezvoltare accelerată, iar infrastructura energetică trebuie să țină pasul cu această evoluție. Prin investițiile pe care le realizăm, ne propunem să creștem capacitatea rețelei de distribuție și să oferim un cadru sigur pentru dezvoltarea comunităților și atragerea de noi investiții. Proiectele stațiilor Someșeni și Florești reprezintă investiții strategice pentru această regiune și vor contribui la creșterea rezilienței și performanței rețelei.

În același timp, este important să înțelegem că modernizarea infrastructurii energetice presupune parcurgerea unor etape reglementate și complexe, însă fiecare dintre acestea este necesară pentru implementarea unor investiții durabile și de calitate. Totodată, considerăm că dialogul permanent cu autoritățile locale este esențial pentru identificarea și soluționarea cât mai eficientă a situațiilor punctuale care pot apărea pe parcursul implementării proiectelor. Numai printr-o colaborare strânsă între toate părțile implicate putem răspunde mai bine nevoilor comunităților și putem susține dezvoltarea lor pe termen lung.”

Pe agenda întâlnirii s-a aflat și problematica consumurilor frauduloase de energie electrică. Reprezentanții companiei au arătat că acest fenomen afectează siguranța utilizatorilor, funcționarea instalațiilor electrice și calitatea serviciului de distribuție, generând totodată costuri suplimentare pentru întregul sistem energetic.

În acest sens, DEER consideră că implicarea autorităților locale și a comunităților este esențială pentru reducerea acestor practici și pentru protejarea infrastructurii energetice.

Peste 228 milioane lei investiți în rețeaua din județul Cluj

Datele prezentate în cadrul întâlnirii arată că, în perioada 2022–2025, DEER – Sucursala Cluj-Napoca a investit 228,53 milioane de lei în modernizarea și dezvoltarea rețelelor electrice din județ. Din această sumă, 134,03 milioane de lei au fost alocate doar în intervalul 2024–2025, investițiile vizând creșterea fiabilității rețelei și îmbunătățirea calității serviciului de distribuție.

La reuniune au participat prefectul județului Cluj, Maria Forna, reprezentanți ai Consiliului Județean și ai administrațiilor locale, alături de conducerea DEER, inclusiv Mihaela Rodica Suciu, Director General, Dan Mateaș, Director Direcția Dezvoltare Rețea, Marius Ceteraș, Director Direcția Management Acces la Rețea, și Ovidiu Popescu, Directorul Sucursalei Cluj-Napoca.

Întâlnirea face parte din seria consultărilor regionale inițiate de DEER în cele 18 județe în care compania operează, obiectivul declarat fiind corelarea investițiilor în infrastructura de distribuție cu strategiile de dezvoltare ale autorităților locale, pentru a asigura o infrastructură energetică capabilă să răspundă cerințelor actuale și viitoare ale comunităților.

Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *