Electrica a identificat neconcordanțe în procesele de plată în cadrul filialei sale Electrică Serv, în urmă unor verificări interne. Suma aflată în verificare nu depășește 1 milion de euro, precizează compania într-un raport transmis Bursei de Valori București.
Auditorul financiar și autoritățile competențe au fost sesizate, conform politicilor interne de guvernanță și conformitate. De asemenea, a fost dispus un control intern amănunțit pentru a evalua situația și a implementa măsurile corective necesare.

Pentru asigurarea cadrului necesar efectuării verificărilor impuse asupra operațiunilor financiare ale societății și pentru a elimina orice eventuală ingerință în procesul de verificare, directorul economic al companiei a fost revocat din funcție, iar contractul de mandat al directorului general a fost suspendat prin consensul părților pe o perioada de 30 de zile până la finalizarea controlului, se specifică în raportul Electrica.
Conducerea executivă a fost reorganizată pentru a asigura continuitatea operațională și întărirea mecanismelor de control intern, pentru a putea preveni astfel de situații în viitor.