Electrica a lansat un program de granturi de 50.000 Euro

Publicat pe Categorii CSR, Flux energetic
Prima Pagina Actual Flux energetic Electrica a lansat un program de granturi de 50.000 Euro

Electrica a lansat prima ediţie a programului de granturi “Electrica pune România într-o altă lumină”. Este o competiție natională de proiecte prin care compania Electrica încurajează inițiativele sustenabile ale românilor care vor să își sprijine comunitatea pentru a se dezvolta. Programul se desfășoară, în perioada 24 octombrie – 24 noiembrie, valoarea totală a finanţărilor oferite fiind de 50.000 de euro.

24-oct_banner-electrica-315x155_cu-hashtag-1

Prin programul „Electrica pune România într-o altă lumină” vor fi finanțate inițiative din următoarele domenii: educație, servicii sociale și de sănătate, mediu, cultură şi sport. Atât persoanele fizice, cât și organizațiile neguvernamentale, instituțiile publice și de învăţământ pot propune proiecte cu bugete solicitate de cel mult 10.000 euro.

Concursul de proiecte se va desfășura în următoarele etape: înscrierea online a propunerilor de proiect (24 octombrie – 24 noiembrie), prin completarea şi trimiterea unui formular standard, disponibil pe site-ul www.electrica.ro; jurizarea propunerilor de proiecte eligibile (până pe 6 decembrie); anunțarea câștigatorilor (9 decembrie) pe site-ul www.electrica.ro.

Mai multe detalii despre procedura de înscriere, etapele programului, criteriile de eligibilitate, precum și criteriile de selecție ale proiectelor găsiţi în pagina www.electrica.ro/csr/program_granturi.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *