282 de expozanți și parteneri din peste 30 de țări de pe 4 continente au acceptat invitația de a fi participa la cea de-a doua ediție ENERGY EXPO, care a avut loc între 22-24 mai 2025 la Hala Laminor. 9.174 de vizitatori și specialiști au fost prezenți la ENERGY EXPO® 2025 în cele 3 zile ale evenimentului.
Peste 80 de specialiști au fost prezenți în cadrul conferințelor și workshop-urilor desfășurate pe scena ENERGY EXPO® în cele trei zile de eveniment, 130 de tineri antreprenori au creat 30 de soluții în cadrul CleanTech Hackathon, iar 370 de elevi și 20 de profesori coordonatori au intrat în cursa #LOOPChallenge și au realizat reinterpretări ale Coloanei Infinitului. În plus, peste 18.200 de jucării au fost colectate de la donatorii – parteneri în fapte bune – care și-au dorit să fie parte dintr-un proiectul inedit care s-a ridicat la ENERGY EXPO®: Coloana infinitului din jucării de pluș. Valoarea totală a premiilor oferite la Treasure Hunt și CleanTech Hackathon, precum și în cadrul Competiției municipale LOOP Challenge – fără a adăuga și premiul cel mare oferit școlii câștigătoare: panouri fotovoltaice și stocare de partenerii ENERGY EXPO®, a depășit 50.000 euro.

Miniștrii Energiei din România, Sebastian Burduja, și Republica Moldova, Dorin Junghietu, au participat la deschiderea oficială a ENERGY EXPO® 2025, iar Ditte Juul Jørgensen, Directorul General pentru Energie la Comisia Europeană, a transmis un mesaj puternic participanților și miniștrilor prezenți. Cea de-a doua ediție ENERGY EXPO® a devenit un hub energetic ce a reunit sub același acoperiș expozanți, specialiști, invitați speciali și parteneri din România și alte peste 30 de țări: Turcia, Polonia, Austria, China, Moldova, Grecia, Norvegia, Olanda, Italia, Bulgaria, Franța, Danemarca, Macedonia, Elveția, Suedia, Serbia, Germania, Belgia, Spania, Finlanda, Marea Britanie, Portugalia, India, Malaysia, Vietnam, Croația, Nigeria, Cehia, Israel, Ungaria, Ucraina, Egipt și Statele Unite ale Americii.
În zilele de 22 și 23 mai, conferințele și workshop-urile au fost dedicate segmentului B2B și B2G, reunind profesioniști și companii din sectorul energetic, iar companiile PPC și WALDEVAR Energy au avut statutul de Stage Partner. Ziua de sâmbătă, 24 mai, a devenit un adevărat maraton de soluții inteligente pentru consumatorii finali, printr-o serie de workshop-uri realizate în cadrul nZEB Show în parteneriat cu emisiunea TV Casa Magazin.
Mega premii la TREASURE HUNT și LOOP CHALLENGE
Cu o valoare totală de 27.380 euro, premiile care au fost oferite în cadrul celei de-a doua ediții ENERGY EXPO®, atât pentru câștigătorii Competiției municipale LOOP Challenge în cadrul căreia elevii școlilor gimnaziale din București au acceptat provocarea LOOP Academy de a realiza reinterpretări ale Coloanei Infinitului din materiale reciclabile, cât și cele oferite vizitatorilor ENERGY EXPO® 2025 în cadrul Treasure Hunt-ului organizat în perioada 22-24 mai la Hala Laminor, au reușit să mobilizeze foarte mulți participanți. În cadrul LOOP Challenge, competiție derulată în perioada 15 aprilie-15 mai, s-au înscris 24 de echipe, cu 370 de elevi și 20 de profesori coordonatori din 15 școli aparținând celor 6 sectoare ale Capitalei. Lucrările au fost expuse în cele 3 zile ale evenimentului la Hala Laminor, iar vizitatorii le-au putut vota în baza QR Codurilor unice afișate în dreptul fiecărei lucrări. Elevii au fost premiați cu produse și experiențe alături de colegi de către partenerii proiectului: Acer, Aqirys, Asus, Sound Masters, EDENLAND Park, DESTINY PARK, PPC Blue, Hidroelectrica și Eurowind Energy, iar una dintre cele 3 echipe ale Școlii Gimnaziale nr.97 din sectorul 4 a obținut cele mai multe voturi de la vizitatorii ENERGY EXPO® pentru lucrarea: Coloana Valorilor Umane, care a condus detașat la număr de voturi primite. Implicarea profesorului coordonator Stancu Ancuța și a elevilor din clasa a VIII-a C a făcut diferența, aceștia fiind zilnic prezenți la târgul expozițional pentru a convinge vizitatorii să asculte povestea Coloanei pe care au creat-o. Școala câștigătoare va primi gratuit panouri fotovoltaice și stocare de la sponsorii ENERGY EXPO®: WALDEVAR Energy, LONGi, PRIME Batteries Technology și APERS – Asociația pentru Energie Regenerabilă și Sustenabilă, iar valoarea investiției va fi cunoscută după realizarea proiectului împreună cu Primăria Sectorului 4.
Inițiativa LOOP Academy reprezintă un pas important în promovarea educației ecologice și promite activități pentru toate generațiile de public: Gen X, Gen Z, Gen Y, pentru că “LOOP Challenge a fost doar începutul, un proiect pilot derulat în Capitală în rândul școlilor gimnaziale. Prin viitoarele proiecte derulate de LOOP Academy, ENERGY EXPO® încurajează implicarea tuturor generațiilor, a companiilor și ONG-urilor, iar pentru ediția târgului expozițional din 2026 promitem să dezvoltăm, pe platforma www.loopacademy.xyz, inițiative noi care promovează atât implicarea socială, incluziunea, principiile celor 3R: Reduce-Reuse-Recycle, responsabilitatea față de mediu, cât și economia circulară”, a explicat Mirela Secan, coordonatoarea proiectului ENERGY EXPO®.
CleanTech Hackathon @ENERGY EXPO 2025
YellowGrid, WiseWatts si Procesio sunt startup-urile de tehnologie care au câștigat CleanTech Hackathon 2025, primul eveniment dedicat inovatorilor, startup-urilor și scaleup-urilor din Europa de Sud-Est care creează tehnologii și soluții bazate pe Inteligență Artificială pentru domeniul energiei sustenabile și care a avut loc între 23 – 24 mai în cadrul ENERGY EXPO® 2025, cel mai amplu târg de energie din regiune. Evenimentul a fost organizat de Techcelerator, cel mai longeviv high-tech accelerator din România, împreună cu ENERGY EXPO®, Ascendis, Romanian Tech Startups Association (ROTSA) cu sprijinul Ministerului Energiei și PPC România. În hackathon s-au înscris 130 de persoane care au creat 30 de soluții, iar 14 echipe au ajuns finaliste. “Cea de-a doua ediție ENERGY EXPO® a integrat într-un mod natural competiția CleanTech Hackathon și ne-am bucurat tare mult să fim gazde tinerilor talentați, care au lucrat intens pentru rezolvarea challenge-urilor primite de la companiile românești din sectorul energetic și nu numai. Ne dorim ca, la ediția din 2026 a târgului expozițional, să putem oferi condiții și mai bune participanților, iar împreună cu echipa Techcelerator să organizăm competiții de referință pentru sectorul energetic din Europa de Sud-Est, la care să participe cât mai multe companii internaționale”, a subliniat Mirela Secan, Chief Event Architect ENERGY EXPO®. Câștigătorii au obținut premii în valoare de 22.000 de euro – dintre care 10.000 de euro cash, iar 12.000 de euro resurse pentru dezvoltare. De asemenea, au fost acordate premii de tip mențiune, precum și acces la proiecte pilot (Proof of Concepts – PoC-uri) alături de companiile care au susținut evenimentul.
Coloana Infinitului din jucării de pluș s-a înălțat la ENERGY EXPO® 2025

Peste 18.200 jucării din pluș au fost colectate în perioada 15 aprilie-24 mai 2025 de către echipa ENERGY EXPO®, pentru a realiza la Hala Laminor o reinterpretare unică a Coloanei Infinitului de 10,9 m înălțime. Jucăriile au fost donate de bucureșteni și nu numai, prieteni și parteneri în fapte bune, iar comunitățile din mediul online s-au mobilizat imediat. Locațiile unde au fost amplasate modulele din Coloana Infinitului s-au întrecut în a comunica și colecta jucării de la vizitatori, iar Destiny Park a dat startul campaniei de donații. Recordul îl deține ParkLake Shopping Center unde s-au umplut rapid două dintre modulele coloanei, în timp ce clădirile de birouri Yellow Tree și Cubic Center, precum și sediile PPC au contribuit alături de IKEA la colectarea jucăriilor de la angajați, companiile oferind și donații constând în jucării noi. În perioada 22-24 mai accesul la ENERGY EXPO® s-a făcut și pe bază de donații, banii obținuți fiind folosiți de Asociația Taxiul cu Bomboane pentru a igieniza plușurile primite în toată această perioadă. Începând cu 1 iunie, aceste jucării sunt oferite copiilor mai puțin norocoși.