Fluxul de gaze prin interconectorul Bulgaria și România, amânat până în 2019

Publicat pe Categorii Flux energetic, Stiri externe
Prima Pagina Actual Flux energetic Fluxul de gaze prin interconectorul Bulgaria și România, amânat până în 2019

Fluxul de gaze prin interconectorul Giurgiu-Ruse, dintre România și Bulgaria, nu va fi autorizat complet în următorii doi ani, a afirmat ministrul bulgar al Energiei, Temenuzhka Petkova, transmite Novinite, preluat de Agerpres.

giurgiu-ruse

Cauza este lipsa unei stații de compresoare pe partea românească a Dunării (care reprezintă granița naturală dintre cele două state). Ministrul Petkova a declarat în Parlamentul de la Sofia că autoritățile române au dat asigurări că vor accelera lucrările, astfel ca Bulgaria să poată primi zilnic până la patru milioane metri cubi de gaze în eventualitatea unei crize.

Prima conductă a interconectorului de gaze Giurgiu-Ruse, dintre România și Bulgaria, a fost pusă în funcțiune luna trecută. Conducta Giurgiu-Ruse va avea o lungime totală de circa 25 kilometri, dintre care 15,4 kilometri pe teritoriul Bulgariei, 5,2 kilometri pe cel al României, iar 4,14 kilometri reprezintă traversarea subterană a fluviului Dunărea. Totodată, vor fi construite și două stații de măsurare a parametrilor tehnici ai gazelor naturale. Valoarea totală estimată a proiectului este de 24 de milioane euro, iar 8,9 milioane de euro sunt asigurate de Comisia Europeană. Finanțarea din partea companiei bulgare Bulgartransgaz se ridică la 14 milioane euro, iar compania românească Transgaz participă cu 10 milioane de euro.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *