- „Niciodată, în cei peste patru ani de război, evenimentele produse dincolo de granițele țării nu au fost transferate către consumatorii din România. Acesta este rezultatul muncii permanente a specialiștilor din sistem” – Virgiliu Ivan
Sistemul energetic românesc traversează una dintre cele mai intense perioade de dezvoltare din ultimele decenii, cu investiții de miliarde de euro în rețele, noi capacități de producție și digitalizare. Virgiliu Ivan, Directorul Dispecerului Energetic Național din cadrul Transelectrica, a subliniat la FOREN că cel mai important capital al sectorului energetic rămâne resursa umană.
„Energia înseamnă oameni. Oameni minunați care fac lucrurile să meargă, să continue să țină luminile aprinse. Fără ei, nimic nu ar fi posibil”, a declarat acesta în deschiderea intervenției sale.
Directorul DEN a evidențiat rolul esențial al Transelectrica în funcționarea Sistemului Electroenergetic Național, compania reprezentând legătura dintre producători, operatorii de distribuție, consumatori și piața de energie. „Transelectrica reprezintă cea mai importantă companie din sectorul energetic din România, deoarece este puntea dintre toate componentele sistemului. Fără noi, funcționarea acestuia nu ar fi posibilă”, a afirmat Virgiliu Ivan. Potrivit acestuia, compania continuă să investească în infrastructura critică a rețelei de transport, în noi linii electrice, stații, sisteme SCADA și aplicații IT care vor susține transformarea sectorului energetic.

Referindu-se la activitatea recentă a operatorului de transport și sistem, oficialul Transelectrica a evidențiat două realizări majore din ultima lună.
Prima dintre acestea a fost operarea în condiții de siguranță a Sistemului Electroenergetic Național în perioada în care niciuna dintre unitățile Centralei Nucleare de la Cernavodă nu s-a aflat în funcțiune. „Am operat sistemul energetic fără nicio unitate de la Cernavodă în funcțiune, iar nimeni nu a simțit acest lucru. Sistemul a rămas sigur și stabil datorită specialiștilor care lucrează permanent în spatele acestor procese”, a precizat el.
„În ultima lună, Transelectrica a emis notificări și permisiuni de punere sub tensiune pentru aproximativ 1.000 MW de noi capacități de producție care au intrat sau sunt foarte aproape să intre în sistem. Este o performanță care a presupus un efort uriaș din partea unei echipe relativ restrânse”, a spus Ivan.
InvesTenergy este Partener Media al Forumului Regional al Energiei din Europa Centrală și de Est, ce se desfășoară în perioada 14-17 iunie, la Centrul Internațional de Conferințe Neptun.
În ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii, reprezentantul Transelectrica a arătat că planul de investiții al companiei pentru acest an depășește câteva sute de milioane de lei, fondurile provenind atât din surse proprii, cât și din finanțări europene. Patru magistrale energetice importante urmează să intre în execuție, după obținerea hotărârilor de guvern necesare.
„Avem contracte, avem hotărâri de guvern și mergem înainte cu proiectele. Sunt investiții esențiale pentru securitatea energetică a României și pentru integrarea noilor capacități de producție”, a explicat acesta.
Totodată, Virgiliu Ivan a atras atenția asupra duratei foarte mari necesare pentru dezvoltarea infrastructurii energetice. „În Europa, realizarea unei linii electrice poate dura aproximativ 17 ani de la inițiere până la punerea în funcțiune. În România media este în jur de 10 ani, însă procedurile și cadrul legislativ continuă să reprezinte provocări majore”, a spus el.
Digitalizarea și utilizarea inteligenței artificiale reprezintă o altă direcție strategică pentru Transelectrica. Potrivit directorului DEN, compania are deja în derulare proceduri de achiziție pentru aplicații bazate pe inteligență artificială destinate prognozei producției din surse regenerabile și a consumului propriu tehnologic.
„Astăzi gestionăm un volum uriaș de date. Dacă în urmă cu aproape 20 de ani existau aproximativ 70 de titulari de licențe pentru activități comerciale în energie, în prezent sunt aproape 1.000 de entități active. Fără soluții software moderne și fără inteligență artificială, activitatea noastră ar deveni extrem de dificilă”, a explicat Virgiliu Ivan.
În contextul războiului din Ucraina și al provocărilor de securitate din regiune, reprezentantul Transelectrica a evidențiat rolul României ca factor de stabilitate pentru Republica Moldova și Ucraina. „În toți acești ani, România, prin Transelectrica și ceilalți operatori de infrastructură energetică, a fost un partener de încredere pentru Republica Moldova și Ucraina. De fiecare dată când au existat probleme, răspunsul nostru a fost același: găsim soluții și ne ajutăm reciproc”, a declarat acesta.
Mai mult, deși România se află la interfața directă cu sistemul energetic ucrainean, incidentele și perturbările generate de conflict nu au afectat consumatorii români. „Niciodată, în cei peste patru ani de război, evenimentele produse dincolo de granițele țării nu au fost transferate către consumatorii din România. Acesta este rezultatul muncii permanente a specialiștilor din sistem”, a concluzionat Virgiliu Ivan.
















