Greenpeace Romania: Modelele propuse de ANRE riscă să împiedice cetățenii să se organizeze eficient în comunități de energie

Publicat pe Categorii Energie, Flux energetic, Opinii / Analize
Prima Pagina Actual Flux energetic Greenpeace Romania: Modelele propuse de ANRE riscă să împiedice cetățenii să se organizeze eficient în comunități de energie

Modelele propuse de ANRE contravin directivelor europene în domeniu, prezintă multiple deficiențe și, în forma lor actuală, riscă să împiedice cetățenii să se organizeze eficient în comunități de energie, susține Greenpeace CEE Romania.

În contextul recentelor modele de comunități de energie prezentate public de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) ca un prim pas în elaborarea și adoptarea cadrului de reglementare necesar dezvoltării și funcționării acestor entități, Greenpeace CEE Romania își exprimă profunda îngrijorare față de abordarea și viziunea propuse. Modelele formulate de ANRE nu reflectă flexibilitatea permisă de legislația europeană și vor impune bariere semnificative în dezvoltarea comunităților de energie, spun reprezentanții organizației, care au solicitat ANRE reevaluarea propuneri transmise pentru a asigura că viitoarele reglementările sprijină și promovează în mod adecvat obiectivele de tranziție energetică și incluziune.

Citește și: http://ANRE a elaborat două modele de comunități de energie, cu și fără licență de furnizare. Vezi care sunt obligațiile, avantajele și dezavantajele Cititi mai multe pe https://www.investenergy.ro/anre-a-elaborat-doua-modele-de-comunitati-de-energie-cu-si-fara-licenta-de-furnizare-vezi-care-sunt-obligatiile-si-dezavantajele/

Prezentăm obervațiile și solicitările transmise ANRE de către Greenpeace CEE Romania:

Observație: Flexibilitatea responsabilităților de echilibrare pentru comunități de energie

Referitor la precizarea privind obligațiile comunităților de energie, conform căreia acestea „sunt responsabile din punct de vedere financiar pentru dezechilibrele pe care le cauzează în rețelele de energie electrică” abordarea ANRE reprezintă o generalizare care nu ia în considerare flexibilitatea oferită de legislația europeană în implementarea obligațiilor de echilibrare pentru comunitățile de energie.

Realitatea legislativă ne arată că, în conformitate cu directivele europene, statele membre au opțiunea de a adapta aceste responsabilități la nivel regional sau local și de a oferi excepții sau derogări pentru anumite comunități de energie, în special pentru cele mici sau care au o capacitate instalată redusă. Acest lucru înseamnă că nu toate comunitățile de energie sunt automat responsabile financiar pentru dezechilibrele cauzate.

Legislația europeană la care ANRE face referire permite, de fapt, o flexibilitate semnificativă. Comunitățile de energie au posibilitatea de a delega responsabilitatea de echilibrare către un terț, ceea ce poate reduce considerabil povara financiară și administrativă asupra acestora.

Statele membre pot, de asemenea, să excepteze instalațiile mici de la această cerință, aspect relevant pentru multe comunități de energie care operează la o scară redusă. Acest lucru reflectă o abordare mai proporțională și adaptată la realitățile operaționale ale comunităților de energie.

Având în vedere aspectele menționate se solicită ca ANRE

  • să alinieze reglementările naționale cu directivele europene (Directiva (UE) 2018/2001 RED II și Directiva (UE) 2019/944), permițând adaptarea obligațiilor de echilibrare la nivel regional sau local, în funcție de specificul și capacitatea fiecărei comunități de energie.
  • să permită comunităților de energie să își delege responsabilitățile de echilibrare către entități terțe specializate, conform opțiunilor prevăzute de Directiva 2019/944.
  • să excludă instalațiile de energie cu o capacitate instalată mică de la obligațiile financiare pentru dezechilibre, în conformitate cu prevederile directivei 2019/944.

Observație: Limitări impuse comunităților de energie prin restricțiile de licențiere

Abordarea ANRE conform căreia comunitățile de energie pot doar să vândă energie prin intermediul unui furnizor licențiat ignoră conceptele esențiale de „colective self-consumption” și „energy sharing”. Aceste modele permit comunităților să partajeze energia între membri și să gestioneze autoconsumul colectiv, folosind infrastructura existentă, fără a necesita licențe de furnizare sau rețele proprii. Prin impunerea acestor restricții, ANRE descurajează participarea cetățenilor în proiectele energetice și introduce bariere inutile, afectând în special micile comunități de energie.

Având în vedere aspectele menționate:

•         Solicităm ANRE să recunoască și să faciliteze aplicarea conceptelor de „collective self-consumption” și „energy sharing” în cadrul reglementărilor naționale. Comunitățile de energie trebuie să poată partaja și gestiona energia produsă între membri fără a fi obligate să obțină o licență de furnizare.

•         Solicităm ANRE să permită comunităților de energie să utilizeze infrastructura existentă pentru partajarea energiei produse între membrii lor, fără a fi necesară deținerea unei rețele proprii.

•         Solicităm ANRE să dezvolte reglementări care să permită comunităților de energie să participe la scheme de partajare a energiei și autoconsum colectiv, asigurându-se că aceste reglementări sunt conforme cu directivele europene care sprijină tranziția energetică și democratizarea sectorului energetic.

Observație: Restricționarea opțiunilor de comunități de energie

Mențiunea privind necesitatea minimizării modificărilor legislative este nejustificată („Ținând cont de legislația în vigoare la această dată, precum și de necesitatea minimizării modificărilor legislative,…”) având în vedere că ANRE a avut aproape doi ani pentru a dezvolta și adapta legislația secundară.

Directiva (UE) 2018/2001 și Directiva (UE) 2019/944 cer adaptarea legislației naționale pentru a susține o gamă variată de modele de comunități de energie. Totuși, ANRE restricționează opțiunile disponibile la doar două modele propuse și nu permite integrarea completă a comunităților de energie.

Observație:  Modelele propuse de ANRE creează bariere în calea dezvoltării comunităților de energie

Cele două modele propuse prezintă mari dezavantaje care se vor constitui în bariere în calea dezvoltării comunităților de energie în România. Cele două modele nu reflectă cerințele europene de echitate și proporționalitate în ceea ce privește integrarea comunităților de energie în piață.

Modelul 1

•         Comunitățile de energie trebuie să îndeplinească toate obligațiile unui furnizor de energie electrică, ceea ce este o barieră majoră pentru comunități mici sau pentru cele aflate la început de drum, din cauza cerințelor administrative și de conformitate complexe.

•         Costurile de conformitate și administrative asociate cu obținerea și menținerea licenței de furnizare sunt prohibitive pentru comunitățile mici.

•         În cazul unui loc de consum cu mai mulți furnizori, comunitatea de energie trebuie să încheie convenții cu ceilalți furnizori și cu operatorul de distribuție, ceea ce duce la o complexitate inutilă în gestionarea contractelor și a facturării.

Modelul 2

•         Comunitatea de energie nu poate furniza direct energie membrilor săi, ceea ce poate duce la costuri suplimentare pentru aceștia, deoarece trebuie să achiziționeze energie de la furnizori externi.

•         Comunitatea de energie trebuie să gestioneze achiziția de energie și partajarea costurilor între membrii săi, ceea ce poate conduce la o complexitate nejustificată în gestionarea acestora.

La aproape doi ani de la transpunerea directivei RED II în legislația națională, ANRE trebuie să dezvolte și să implementeze elementele de reglementare necesare pentru sprijinirea eficientă a comunităților de energie, nu doar să interpreteze limitările cadrului legislativ existent.

Comunitățile de energie au demonstrat deja potențialul lor de a contribui la echilibrarea rețelelor electrice. De exemplu, în Austria, comunitățile de energie beneficiază de tarife reduse la distribuție datorită rolului lor activ în menținerea stabilității rețelei. Aceste măsuri nu doar că sprijină dezvoltarea comunităților de energie, dar și contribuie la eficiența și stabilitatea sistemului energetic în ansamblu.

Nu în ultimul rând, pentru a maximiza beneficiile și impactul comunităților de energie, este esențial să fie implementate mecanisme fundamentale, precum virtual net metering, susține către Greenpeace CEE Romania.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *