Grupul Romgaz: Profitul net a  crescut cu circa 9% în primul semestru

Publicat pe Categorii Business, Esential, Flux energetic, Petrol si gaze
Prima Pagina Actual Esential Grupul Romgaz: Profitul net a  crescut cu circa 9% în primul semestru

Performanţele operaţionale şi financiare ale Grupului Romgaz realizate în primul semestrul din 2024 se menţin la niveluri ridicate, susține compania, în raportul semestrial.

Profitul net înregistrat de Grupul Romgaz în semestrul I a fost de 1.837,21 milioane lei, mai mare cu 8,99%, respectiv cu 151,57 milioane lei, comparativ cu perioada similară a anului anterior. Producţia de gaze naturale obţinută în S1 este în creștere cu 4,3% faţă de perioada similară a anului 2023.

În primele 6 luni ale anului, consumul de gaze naturale la nivel naţional a înregistrat o creștere faţă de perioada similară a anului anterior de aprox.1%, iar livrările Romgaz au scăzut cu 4,6%. Astfel, cota de piaţă a Romgaz este de 45,31%, cu 2,5% mai mică decât cota deţinută în perioada similară a anului trecut.

Potrivit datelor prezentate de Romgaz, producţia de gaze naturale, realizată în primele șase luni ale anului 2024, a fost de 2.486,9 mil.mc, ceea ce înseamnă o creștere cu 4,34% în raport cu producţia înregistrată în Semestrul I al anului 2023. Producţia de energie electrică a fost de 450,769 GWh, fiind cu 46,810 GWh mai mică decât cea realizată în perioada similară a anului 2023 (-9,41%).

În semestrul 2024, valoarea investițiilor realizate la nivelul Grupului Romgaz este de 1.253,242 mil. lei, reprezentând circa 71,98 % din valoarea investițiilor programate.

Grupul Romgaz este format din SNGN Romgaz SA ca societate mamă, Filiala de Înmagazinare Gaze Naturale Depogaz Ploiești SRL (“Depogaz”) și Romgaz Black Sea Limited, ambele deţinute în proporţie de 100% de Romgaz.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *