Guvernul vrea garanții mai mari pentru racordarea la rețea: 30 euro/kW instalat sau formulă mixtă, care combină 50% din tariful de racordare cu 20 euro/kW

Publicat pe Categorii Semnal
Prima Pagina Actual Semnal Guvernul vrea garanții mai mari pentru racordarea la rețea: 30 euro/kW instalat sau formulă mixtă, care combină 50% din tariful de racordare cu 20 euro/kW
  • Alte propuneri transmise către ANRE: Garanția să fie constituită încă din faza depunerii cererii de racordare, reguli clare și transparente privind gestionarea garanțiilor

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că astăzi, 15 aprilie, a semnat și a trimis o propunere către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei, în contextul dezbaterii care va avea loc mâine, 16 aprilie, privind modificarea regulamentelor prin creșterea garanțiilor pentru dezvoltatorii de proiecte din domeniu.

“Avem rețele blocate de proiecte speculative, companii de stat cu indicatori de performanță nerelevanți, o piață afectată de volatilitate și întârzieri în dezvoltarea capacităților de stocare și a marilor investiții. Toate acestea se traduc în costuri mai mari pentru economie și pentru cetățeni”, precizează Ilie Bolojan.

Prezentăm, în cele ce urmează, propunerile înaintate de Cancelaria Prim-ministrului către ANRE, respectiv un punct de vedere în cadrul dezbaterii publice privind modificarea regulilor de stabilire a garanțiilor financiare pentru racordarea la rețeaua electrică, garanții pe care dezvoltatorii de parcuri fotovoltaice, eoliene și alte capacități de producție a energiei electrice trebuie să le constituie atunci când solicită racordarea la rețea.

Propunerea ANRE vizează creșterea garanției de la 5% la 20% din tariful de racordare, măsură menită să reducă numărul proiectelor care blochează capacitate în rețea fără a fi realizate. Analizele arată însă că această creștere, deși necesară, nu este suficientă pentru a rezolva problema.

Imaginea actuală nu are un text alternativ. Numele fișierului este: Transelectrica-stalp.jpg

În prezent, doar o mică parte dintre proiectele aprobate ajung efectiv să fie construite, ceea ce indică existența unui fenomen speculativ semnificativ. În acest context, Cancelaria Prim-ministrului propune măsuri mai ferme și mai eficiente.

În primul rând, se propune creșterea mai consistentă a garanției financiare, prin una dintre următoarele două variante:

   – o garanție fixă, de 30 EUR pentru fiecare kW instalat – o formulă simplă și transparentă, care leagă direct valoarea garanției de dimensiunea proiectului;

   – o formulă mixtă, care combină 50% din tariful de racordare cu 20 EUR/kW instalat, astfel încât să fie luate în calcul atât dimensiunea proiectului, cât și costurile reale din rețea.

Ambele variante conduc la un nivel al garanției suficient de ridicat pentru a descuraja proiectele neserioase, dar fără a bloca investițiile reale, se precizează în comunicatul Cancelariei Prim-ministrului.

În al doilea rând, se propune ca garanția să fie constituită mai devreme în proces, încă din faza depunerii cererii de racordare. Se motivează că această schimbare ar preveni situațiile în care sunt consumate resurse administrative pentru proiecte care nu au susținere financiară reală.

În al treilea rând, se recomandă reguli clare și transparente privind gestionarea garanțiilor, respectiv:

   – executarea garanției dacă proiectul este abandonat nejustificat;

   – returnarea treptată a sumelor pe măsură ce proiectul avansează;

   – raportarea publică periodică a modului în care aceste garanții sunt utilizate.

Propunerile au în vedere și experiența Spaniei, unde mecanismul este mai strict și aplicat într-o etapă mai timpurie a procesului. În acest model, dezvoltatorii sunt obligați să depună o garanție fixă de 40 EUR pentru fiecare kW instalat, iar această garanție trebuie constituită înainte de depunerea cererii de acces la rețea, nu ulterior analizei tehnice. În lipsa acestei garanții, cererea nu este luată în considerare. Totodată, garanțiile sunt administrate printr-un sistem centralizat al statului, iar proiectele care nu avansează pierd sumele depuse.

Acest mecanism a permis eliminarea rapidă a proiectelor neviabile și reducerea blocajelor din rețea, fără a afecta investițiile reale, deoarece filtrează încă din faza inițială proiectele care nu au o susținere financiară solidă.

Prin aceste măsuri, se urmărește reducerea blocajelor din rețea, creșterea transparenței și accelerarea proiectelor energetice serioase, în beneficiul întregii economii, se subliniază în comunicat.

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) organizează, în data de 16 aprilie 2026, ora 10:00, o dezbatere publică privind Proiectul de ordin pentru modificarea și completarea reglementărilor din domeniul racordării utilizatorilor la rețeaua electrică de interes public. Evenimentul se va desfășura în format de teleconferință și/sau fizic, la sediul instituției din str. Constantin Nacu nr. 3.

Dezbaterea are ca obiect propunerile și observațiile transmise în perioada de consultare publică 6 martie – 6 aprilie 2026. În acest context, propuneri de modificare a regulamentului transmise astăzi, 15 aprilie, de către Cancelaria Prim-ministrului ridică semne de întrebare privind respectarea cadrului procedural. Termenul pentru transmiterea observațiilor a expirat, iar dezbaterea publică este programată tocmai pentru a discuta contribuțiile actorilor din piață primite în interval menționat. Rămâne de văzut cum va fi gestionată această situație….

Citiți mai multe pe https://www.investenergy.ro/anre-are-pe-masa-reforma-atr-urilor-organizeaza-dezbatere-publica-pe-16-aprilie-dupa-inchiderea-consultarii-premierul-intervine-si-anunta-modificari-din-mers/

Publicat de

Cristina Trefaș

Fondator @ CEO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *