Hidroelectrica a modernizat hidroagregatul 1 din cadrul CHE Slatina. La proiect a contribuit și Universitatea Politehnică din Timișoara

Publicat pe Categorii Business, Flux energetic, Investitii / Tranzactii
Prima Pagina Actual Flux energetic Hidroelectrica a modernizat hidroagregatul 1 din cadrul CHE Slatina. La proiect a contribuit și Universitatea Politehnică din Timișoara

Hidroelectrica a semnat astăzi, 20 octombrie 2023, documentele de recepție a punerii în funcțiune a hidroagregatului 1 (HA1) din cadrul Centralei Hidroelectrice Slatina, obiectiv important aflat în portofoliul companiei.

Lucrările de modernizare au fost finalizate de Hidroserv S.A., investiția totală a Hidroelectrica ridicându-se la 26.813.741,59 lei. La proiect a contribuit și Universitatea Politehnică din Timișoara, specialiștii instituției elaborând cama combinatorică prin măsurători și teste index la putere constantă care permit evitarea incertitudinilor de măsurare a debitului in-situ, aceasta reprezentând o premieră pentru România, potrivit unui comunicat al Hidroelectrica.

Scopul principal al lucrărilor a fost pregătirea echipamentelor și instalațiilor HA 1 pentru un nou ciclu de funcționare de minimum 30 de ani.

Astfel, investiția a vizat realizarea următoarelor obiective cheie:

* Obținerea unui coeficient de disponibilitate în exploatare egal cu cel calculat pentru echipamente similare realizate după anul 2000, respectiv ≥ 96,5%. Aceasta a fost posibilă prin utilizarea unui generator cu parametri tehnici cel puțin egali cu cei din proiectul inițial și prin echiparea instalațiilor RAV și RAT pentru a asigura calificarea hidroagregatului în furnizarea de servicii tehnologice de sistem.

* Reducerea semnificativă a costurilor de exploatare, inclusiv a cheltuielilor cu materialele și activitățile de întreținere și mentenanță preventivă, precum și a costurilor cu lucrările de mentenanță.

* Echiparea hidrogeneratorului cu un sistem modern de automatizare, conducere și monitorizare, permițându-i, pe viitor, să fie gestionat de la dispeceratul SH Rm Vâlcea.

„Modernizarea Hidroagregatului 1 din cadrul CHE Slatina marchează parcurgerea unei noi etape în misiunea noastră de a asigura o sursă durabilă de energie electrică pentru România. Suntem mândri că am reușit să restabilim funcționarea eficientă a acestui hidroagregat, transformându-l într-un activ vital pentru sistemul energetic național. Investiția pe care o finalizăm astăzi confirmă angajamentul solid al Hidroelectrica față de dezvoltarea și modernizarea infrastructurii energetice, astfel încât să putem continua să furnizăm energie electrică verde și sigură pentru toți cetățenii”, a declarat Bogdan Badea, președinte al directoratului Hidroelectrica cu ocazia semnării documentelor de recepție.

Investiția a devenit o necesitate în urma problemelor tehnice înregistrate. Astfel, la data de 22.06.2009, hidroagregatul a fost retras din exploatare din cauza pierderilor mari de ulei la sistemul de reglaj, în special în timpul operațiilor de pornire. Investigările tehnice ulterioare au evidențiat fisurarea coloanei de distribuție și pierderi semnificative de ulei în rotorul turbinei, precizează compania.

Pe parcursul procesului de modernizare, contractul – acordat inițial companiei Romelectro, a fost reziliat din cauza întârzierilor în luna februarie 2022, și reluat ulterior – cu succes, de către Hidroserv S.A.

Hidroelectrica este cel mai mare producator de energie verde din Romania și principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Național, fiind o companie vitală pentru un sector strategic, cu implicații în siguranța națională. Compania exploatează un număr de 187 de centrale, cu o capacitate hidroenergetică de 6,3 GW. Acestora li se adaugă parcul eolian de la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *