Hidroelectrica a finalizat partea de pregătire și probe pentru hidroagregatul numărul 5 de la Centrala Hidroelectrică Porțile de Fier I și a redat obiectivul tehnic în exploatare.
Pe 1 februarie 2024, în jurul orei 20.30, Hidrocentrala Porțile de Fier a fost afectată de un incendiu la transformatorul aferent hidroagregatului anterior menționat. Reacția rapidă a salariaților Hidroelectrica, precum și eficiența echipelor de pompieri a permis stingerea incendiului într-un timp record, iar faptul că nu au existat victime a fost un element esențial în gestionarea situației.
„Suntem încântați să anunțăm că hidroagregatul 5 de la Porțile de Fier a trecut cu succes prin toate etapele de probe, iar astăzi am reluat exploatarea acestei unități. Hidroagregatul funționează la această oră la putere redusă, însă se află într-un calendar de creștere treptată a intensității de lucru. Acest succes nu ar fi fost posibil fără angajamentul și efortul constant al echipei noastre, care a muncit neîncetat pentru a restabili condiții normale de exploatare și disponibilitate. Vorbim despre lucrări dificile și de maximă responsabilitate și profit de ocazie să mulțumesc în mod deosebit conducerii sucursalei Porțile de Fier și specialiștilor Hidroserv pentru implicare și pentru timpul record în care au redat în exploatare HA5”, a declarat Karoly Borbely, CEO Hidroelectrica.
Hidroelectrica reafirmă angajamentul său față de prioritățile de siguranță și continuă să investească în tehnologii de ultimă generație pentru a asigura o producție de energie sustenabilă și fiabilă. Compania își exprimă recunoștința față de toți cei implicați în gestionarea incidentului și în procesul ulterior de remediere.
Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie verde din România și furnizează servicii tehnologice esențiale pentru Sistemul Energetic Național. Compania, crucială pentru un sector strategic, cu implicații în siguranța națională, operează 187 centrale cu o capacitate hidroenergetică de 6,3 GW și – în plus, deține un parc eolian la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW.