Karoly Borbely, Președintele Directoratului Hidroelectrica, are nevoie de șef cabinet. Hidroelectrica organizează, în data de 16.11.2023, ora 11:00, interviu cu recrutare interna si externa pentru ocuparea, pe durata determinată de 1 an, a unui post de șef cabinet la Compartiment Cabinet Presedinte Directorat – Executiv.
Ce responsabilități are șeful de cabinet al lui Karoly Borbely:
- Susținerea activității Președintelui Directoratului Hidroelectrica, sprijinirea acestuia în organizarea proiectelor și în desfășurarea atribuțiilor sale;
- Îndeplinirea sarcinilor dispuse de Președintele Directoratului;
- Atunci când este nominalizat prin decizie de către Conducerea Hidroelectrica în rolul de Proprietar de Proiect/Program sau Manager Proiect/Program sau Membru în echipa de Proiect/Program sau Colaborator Proiect/Program în cadrul unui proiect/program, îndeplinește toate atribuțiile/responsabilitățile specifice rolului, conform reglementărilor interne la Hidroelectrica.
Candidatul interesat de acest post trebuie să aibă studii superioare juridice, economice sau tehnice; minim 3 ani vechime in muncă; să dețină cunoştinte generale în domeniul reglementărilor economice şi sociale, a managementului societatilor comerciale si a legislatiei in domeniu; cunoştinte generale privind producerea energiei electrice în centralele hidroelectrice; cunoştinte specifice privind cadrul legislativ de desfăşurare a activităţii în domeniul în care activează; cunoştinte privind organizarea activităţii companiei etc