Hidroelectrica şi MASDAR vor să înființa o companie pentru realizarea de proiecte fotovoltaice

Publicat pe Categorii Business, Flux energetic
Prima Pagina Actual Flux energetic Hidroelectrica şi MASDAR vor să înființa o companie pentru realizarea de proiecte fotovoltaice

Hidroelectrica şi MASDAR, un jucător major la nivel global pentru investiţii în energie verde, vor înființa o societate mixtă pentru realizarea de proiecte solare fotovoltaice terestre şi flotante, precum şi pentru implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii. Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Sebastian Burduja, cu ocazia vizitei CEO-ului companiei MASDAR, Mohamed Jameel Al Ramahi, şi a Ambasadorului Emiratelor Arabe Unite în România, E.S. Sultan Mohamed Majed Alali.

„O primă investiţie avută în vedere este un proiect pilot de montare a panourilor fotovoltaice plutitoare pe şapte lacuri de acumulare de pe râul Olt. De asemenea, există potenţialul ca cele două companii să urmărească oportunităţi noi şi în alte tehnologii, precum generarea din surse eoliene terestre sau pe mare, atât în România cât şi peste graniţe. Ţinta companiei pe care Hidroelectrica şi MASDAR o vor forma este o capacitate de minim 2000 MW în următorii trei ani”, a spus ministrul Burduja.

„Acest parteneriat strategic este o dovadă în plus că Hidroelectrica este o companie matură, internaţională, cu planuri de dezvoltare în noi linii de afaceri. Mai mult, este un exemplu concret al relaţiei speciale dintre România şi Emiratele Arabe Unite, care sunt angajate în promovarea sustenabilităţii şi a diversificării surselor de energie”, a completat Burduja.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *