Hidroelectrica a contractat un credit în sumă de 1.250.000.000 Ron pentru achiziții de participații pentru diversificarea portofoliului, dar cere aprobarea acționarilor abia în iunie

Publicat pe Categorii Business
Prima Pagina Business Hidroelectrica a contractat un credit în sumă de 1.250.000.000 Ron pentru achiziții de participații pentru diversificarea portofoliului, dar cere aprobarea acționarilor abia în iunie
  • Precizare: Acționarii și-au dat acordul pentru contractarea creditului de către Hidroelectrica. În ședința AGEA din luna iunie se va prezenta o notă de informare privind acest credit, potrivit unor surse autorizate din cadrul companiei

Hidroelectrica a contractat, în luna martie, un credit în sumă de 1.250.000.000 Ron pentru achizitii de participatii pentru diversificarea portofoliului pentru care cere aprobarea acționarilor într-o ședința Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor convocată pentru data de 24 iunie!

La finele lunii martie, Hidroelectrica anunța că a contractat un credit de 1,25 mld. Lei de la BRD pentru achiziția de proiecte de producție eoliană sau solară. Finanțarea, acordată  de BRD pe termen de 7 ani, are ca obiect achiziția de participații și realizarea de investiții directe în proiecte operaționale bazate pe energia produsă de vânt sau solară. După 3 luni, acționarii sunt solicitați să aprobe contractarea unui credit de către Hidroelectrica!!!

În baza strategiei investiționale, societatea are în plan, pe lângă finalizarea capacităților de producție aflate în stadiu avansat de execuție, realizarea de capacități hidroenergetice noi, retehnologizări și modernizări ale centralelor existente, proiectele noi de diversificare a activității, prin realizarea de capacități din alte surse regenerabile de energie, dar și prin implementarea unor activități de cercetare-inovare. De asemenea, este interesată de investiții în parcuri eoliene onshore și offshore, parcuri fotovoltaice, producția de electricitate pe bază de biomasă, producția de hidrogen prin hidroliză, dezvoltarea de rețelede e-mobility. Toate acestea, corelate cu implementarea celor mai moderne și sigure sisteme informatice vizează transformarea structurală și consolidarea astfel încât societatea să devină un campion românesc și regional al tranziției către o energie curată, susține Directoratul.

În decembrie anul trecut, Hidroelectrica a achiziționat Parcul Eolian Crucea și STEAG Energie Romania S.R.L. de la STEAG GmbH. Cel mai mare producător de energie local, vrea să aloce până în 2023 un buget de 3,8 miliarde de lei (circa 780 de milioane de euro) pentru achiziţionarea de participaţii în frme care dezvoltă proiecte de energie eoliană şi solară.

Bogdan Badea: Ideea de a colabora cu alte companii românești pentru dezvoltarea unor capacități de producere a hidrogenului verde este benefică pentru Hidroelectrica

“Ministerul Energiei pregătește strategia natională de hidrogen…Atât Hidroelectrica, cât și Nuclearelectrica au proiecte pe zona de hidrogen. Sunt încrezător că împreună, în toate programele pe care România le va face, vom avea parteneriate între Guvern, industrie și cercetare”, a declarat Virgil Popescu, Ministrul Energiei, cu ocazia unei vizite de lucru la  Centrala hidroelectrica de la Lotru Ciunget.

”În contextul prevederilor stricte ale Pactului ecologic european Green Deal suntem interesați și obligați să ne îndreptăm atenția către promovarea unor metode noi și inovative de producere a energiei verzi în mod sustenabil – atât noi ca țară, cât și noi, Hidroelectrica, în calitate de societate activă în domeniul energetic”, a afirmat și Bogdan Badea, Președinte Directorat Hidroelectrica. 

“Ideea de a colabora cu alte companii românești pentru dezvoltarea unor capacități de producere a hidrogenului verde este benefică pentru Hidroelectrica. Ne bucură să constatăm că România are experiență în zona de cercetare și că există pe plan local specialiști valoroși ale căror inovații tehnologice își pot găsi cu ușurință locul în strategiile de diversificare ale Hidroelectrica. Vorbim despre tehnologii mature, cu rezultate pozitive confirmate și cu aplicabilitate industrială. Efortul autorităților și al domnului Ministru Virgil Popescu, în special, de a pune împreună companii românești care să lucreze în interesul național este salutar și ar trebui replicat și în cazul altor industrii”, a apreciat Bogdan Badea.

Hidroelectrica este interesată de diversificarea afacerilor către zona producției de hidrogen verde, având deja în derulare proiectul Hidrogen Verde pe Dunărea Albastră. De asemenea, compania este preocupată de dezvoltare și pe zona de electromobilitate, precum și de diversificarea portofoliului către producția eoliană, solară etc. Vizita ministrului a avut loc în contextul unor convorbiri oficiale mai ample,  la sediul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice (ICSI) din Râmnicu Vâlcea, referitoare la strategia de atingere a țintelor naționale de decarbonare stabilite la nivel european. În cadrul dialogului au fost trecute în revistă și analizate tehnologiile dezvoltate în țara noastră care au potențialul de a contribui semnificativ la reducerea amprentei de carbon, subiectul principal centrându-se asupra tehnologiilor de producere a hidrogenului verde.

Hidroelectrica este lider în producția de energie electrică și principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Național și este o companie vitală pentru un sector strategic, cu implicatii în siguranța națională. Hidroelectrica are în exploatare un număr de 209 centrale hidroelectrice cu o putere instalată totalizând 6.482 MW. Societatea are, de asemenea, în portofoliu parcul eolian de la Crucea, ci o capacitate instalată de 108 MW.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *