„Valoarea vine din piața liberă, din a lăsa piața să funcționeze pe mecanisme libere. Toți jucătorii din piață trebuie să poată să își aducă aportul și să creeze plusvaloare. Piața liberă este cea care dictează și dă semnalul”, a punctat Aurel Mîndrican, Country Manager KER Toki Power România, la Conferința anuală InvesTenergy, „Echilibrul Puterii în Energie. Viziune. Investiții. Valoare Umană”. El a subliniat interdependența dintre producția de energie, flexibilitatea sistemului și tranzacționare, pledând pentru o piață liberă, investiții susținute și reducerea barierelor administrative din calea investitorilor.
Unde se va muta adevărata valoare în noul sistem energetic: în energia produsă, în flexibilitatea care o echilibrează sau în inteligența cu care aceasta este tranzacționată? Pornind de la această întrebare, adresată de moderatoarea Andreea Gheorghe, Aurel Mîndrican a evidențiat faptul că cele trei componente nu pot fi privite separat, ci trebuie înțelese ca elemente interdependente ale unui sistem energetic funcțional.
„Eu văd toate cele trei componente ca fiind interdependente. Nu cred că poate exista valoare în una fără celelalte. Dacă adăugăm alte două elemente esențiale – consumul și interconexiunile dintre sisteme – ajungem la fundamentul economiei: cererea și oferta. Iar acest lucru ne duce către un principiu în care cred foarte mult: piața liberă și formarea liberă a prețurilor”, a declarat Aurel Mîndrican.
În viziunea reprezentantului KER Toki Power România, valoarea se creează prin funcționarea pieței pe baza unor mecanisme libere, care permit tuturor participanților să contribuie la dezvoltarea sectorului energetic. Prețurile au un rol esențial în acest proces, deoarece transmit semnale privind nevoile sistemului și direcțiile în care sunt necesare noi investiții.
Referindu-se la nivelul ridicat al prețurilor la energie, acesta a subliniat importanța interpretării semnalelor transmise de piață. În opinia sa, prețurile ridicate indică, între altele, necesitatea continuării investițiilor și existența unui deficit de investiții în raport cu nevoile sistemului. „Acum vedem că prețurile sunt foarte mari. Care este semnalul? Că trebuie să investim în continuare. Avem prea puține investiții”, a afirmat reprezentantul KER Toki Power România.
Capacitatea sectorului energetic de a atrage și de a implementa investiții depinde, potrivit lui Aurel Mîndrican, și de simplificarea proceselor administrative. Acesta a atras atenția asupra numărului mare de avize, autorizații, garanții și etape necesare pentru dezvoltarea unui proiect energetic, precum și asupra timpului necesar pentru parcurgerea procedurilor.

Obținerea avizului tehnic de racordare (ATR), a autorizației de înființare, constituirea garanțiilor și realizarea conexiunii la rețea sunt etape care pot adăuga complexitate și durată procesului investițional. În acest context, simplificarea și eficientizarea procedurilor ar putea contribui la crearea unui cadru mai favorabil dezvoltării de noi capacități și proiecte energetice.
„Sunt prea multe bariere în calea investitorilor. Trebuie să obții foarte multe autorizații pentru a face o investiție, ai nevoie de un ATR, trebuie să depui o garanție, apoi să obții autorizația de înființare, un proces care poate dura patru-șase luni, și să constitui o altă garanție. După aceea, trebuie să faci și conexiunea la rețea”, a explicat Aurel Mîndrican.
Un alt subiect semnalat de Aurel Mîndrican vizează regimul de licențiere. Acesta a propus analizarea practicilor din alte state europene, pentru a identifica soluții care să reducă sarcinile administrative și să faciliteze dezvoltarea activităților pe piața de energie.
În concluzie, Aurel Mîndrican a pledat pentru un model în care deciziile investiționale să fie ghidate de semnalele pieței, iar intervențiile administrative să nu substituie mecanismele concurențiale în stabilirea direcțiilor de dezvoltare.
„Piața dă semnalul și arată cine și unde trebuie să investească, nu măsurile administrative și intervențiile în piață pentru a susține pe cineva”, a subliniat Country Managerul KER Toki Power România.

















