VIDEO Laurențiu Urluescu, AFEER: Creșterea prețurilor pe piețele angro pentru livrările de anul viitor anunță o perioadă dificilă pentru sectorul energetic. „O să fie o iarnă interesantă și provocatoare”

Publicat pe Categorii Esential, Opinii / AnalizeEtichete
Prima Pagina Actual Esential VIDEO Laurențiu Urluescu, AFEER: Creșterea prețurilor pe piețele angro pentru livrările de anul viitor anunță o perioadă dificilă pentru sectorul energetic. „O să fie o iarnă interesantă și provocatoare”

Creșterea prețurilor pe piețele angro pentru livrările de anul viitor anunță o perioadă dificilă pentru sectorul energetic. Prețurile produselor forward la energia electrică au crescut cu circa 30% din august până în prezent, iar cele la gazele naturale, cu aproximativ 50%, a declarat Laurențiu Urluescu, președintele Asociației Furnizorilor de Energie din România (AFEER), la Conferința anuală InvesTenergy, „Echilibrul Puterii în Energie. Viziune. Investiții. Valoare Umană”.

„Ne uităm pe cifre. Livrările pentru anul viitor, prețul pe piața angro pentru produsele forward din august până acum a crescut cu circa 30% la energie electrică. Pentru gaze naturale, a crescut cu 50%. O să fie o iarnă interesantă și provocatoare pentru sistemul energetic”, a spus Laurențiu Urluescu.

Întrebat cum se schimbă rolul furnizorilor în noul cadru energetic, președintele AFEER a subliniat că adaptarea la noile realități ale pieței nu mai este opțională.

„Vrând-nevrând, furnizorii trebuie să își schimbe rolul. Atât pe partea de producție, cât și pe partea de consum, situația s-a schimbat în România. Asta facem: ne schimbăm”, a declarat Laurențiu Urluescu.

Dacă, în trecut, furnizarea era asociată în principal cu vânzarea de energie electrică, în prezent companiile dezvoltă servicii cu valoare adăugată, menite să răspundă unor nevoi tot mai complexe ale clienților.

„De la a vinde energie pur și simplu, acum avem mai multe roluri: suntem furnizori de servicii, asigurăm managementul riscurilor pentru clienții noștri, atât pe partea de producție, cât și pe partea de consum. Avem și un rol în managementul flexibilității, pentru cei care au posibilitatea de a-și modifica consumul sau pentru cei care vor să câștige mai mult din producția flexibilă”, a explicat președintele AFEER.

Transformarea sistemului energetic aduce noi oportunități pentru participanții care pot să își adapteze producția sau consumul în funcție de condițiile pieței. În acest context, managementul flexibilității poate contribui la utilizarea mai eficientă a resurselor și la identificarea unor oportunități economice atât pentru consumatori, cât și pentru producători.

În paralel, serviciile de management al riscurilor capătă o importanță sporită, oferind clienților sprijin în gestionarea expunerii la fluctuațiile prețurilor și în alegerea unor strategii adecvate propriului profil de activitate.

„Ne schimbăm odată cu piața. Suntem alături de clienții noștri”, a punctat Laurențiu Urluescu.

Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *