KMG International (Rompetrol) a lansat campania de recrutare a programului de formare pentru studenți și absolvenți de studii superioare în domeniul tehnic ce vizează o carieră în industria energiei.
Cu o identitate vizuală nouă începând de anul trecut și o tradiție de 23 de ani, programul „Together We Grow” este menit să identifice și să atragă candidați cu potențial pentru ocuparea rolurilor disponibile în cadrul companiilor din Grup.
Programul de Traineeship se adresează cu precădere studenților în ani terminali, masteranzi sau celor care sunt în curs de absolvire sau au absolvit specializări precum „Tehnologia Prelucrării Petrolului și Petrochimie”, „Ingineria Petrolului și a Gazelor”, „Energetică” sau „Inginerie Electrică”.
Pe o perioadă de 2 luni (august – septembrie) participanții în program, alături de mentorii lor, vor aprofunda cunoștințele teoretice acumulate în perioada studiilor universitare și își vor dezvolta competențe practice care să-i ajute la început de carieră.
Aproximativ 70 de mentori din cadrul companiilor din Grupul KMG International vor fi alături de studenți pentru a le transmite toate informațiile necesare familiarizării cu activitățile și operațiunile companiilor din grup.
Din 2001, de la prima ediție denumită „Casa noastră ca o floare”, peste 1.700 de absolvenți au participat la programele de traineeship și mai mult de jumătate dintre ei au devenit colegii noștri. Anul trecut, de exemplu, din cei 100 de participanți în program au fost selectați 44 de candidați care și-au început parcursul profesional în diverii arii de activitate ale companiilor din Grup, infoprmează compania.
Sesiunile de informare și prezentare a programului de traineeship, susținute de echipele interne ale companiei, se vor derula pe tot parcursul lunii martie, în București (13 martie, Universitatea Politehnică), Ploiești (14 martie, Universitatea Petrol-Gaze), Constanța (19-20 martie, Universitatea Maritimă și Universitatea „Ovidius”) și Iași (26 martie, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”).
La program vor lua parte mai multe companii din Grupul KMG International, printre care Rompetrol Rafinare, Rominserv, Midia Marine Terminal, Rompetrol Energy, Rompetrol Well Services și Rompetrol Quality Control.