La doi ani de la intrarea în insolvență, Hidroconstrucția va depune un plan de reorganizare care să fie inițiat din primul trimestru al anului 2025

Publicat pe Categorii Business, Flux energetic
Prima Pagina Actual Flux energetic La doi ani de la intrarea în insolvență, Hidroconstrucția va depune un plan de reorganizare care să fie inițiat din primul trimestru al anului 2025

Hidroconstrucția, cel mai mare antreprenor român în domeniul construcțiilor hidroenergetice, va depune un plan de reorganizare viabil, spre aprobarea creditorilor. Ne îndreptăm astfel pe drumul spre redresare prin definirea priorităților strategice și consolidarea portofoliului de proiecte, precizează compania.

Planul de redresare al companiei definește prioritățile strategice, conține măsurile implementate pentru susținerea proiectelor critice și identifică proiectele a căror derulare s-a dovedit viabilă din punct de vedere financiar, printre care se numără:

  • Continuarea lucrărilor de constructii hidrotehnice în amenajările AHE Rastolița,  AHE Surduc-Siriu,  AHE a râului Jiu pe sector Livezeni-Bumbești, AHE a râului Olt defileu pe sectorul Cornetu-Avrig, AHE a râului Siret pe sectorul Cosmești-Movileni, Complexul Hidrotehnic și Energetic Cerna Motru Tismana etapa a II-a, AHE Cerna-Belareca;
  • Finalizarea rețelelor de apă și canalizare în: Blaj; Lupeni Est; Arad; Târgu Mureș; Campia Turziei,Galați;Cartisoara;Viforoasa, Jud. Mures, Turnu Rosu Jud. Sibiu, Sighetul Marmatiei-Viseul de Sus, Baia Mare;
  • Extinderea si reabilitarea aductiuni Stejaru-Bacau;
  • Extinderea si modernizarea retelelor de apa si canalizare: Bacau-Margineni; Tudor Vladimirescu -Galati;Captare, tratare si aductiune apa potabila din zona Rausor comuna Rau de Mori, Hunedoara;
  • Modernizarea și reabilitarea infrastructurii rutiere (DJ 703M Perișani-Cornet din Vâlcea) și a infrastructurii de transport din Câmpeni-Alba;
  • Regularizare parau Bistrita pe sectorul Costesti-Babeni, jud. Valcea;
  • Reabilitarea amenajarii de irigatii Olt Calmatui, judetul Teleorman;
  • Proiectarea si executie lucrarilor de “regularizare parau Bascov amonte de confluenta cu raul Arges, judetul Arges;
  • Lucrari de reparatii zona cu deficiente galerie betonata – Aductiunea principala Bistrita – Tismana.

De asemenea, prin planul de reorganizare Hidroconstrucția urmărește dezvoltarea ariei de lucrări de îmbunătățiri funciare, o componentă pe care societatea a dezvoltat-o activ în ultimii ani, alături de cea privind lucrările edilitare pentru reabilitarea rețelelor de apă și canal și a stațiilor de tratare a apelor.

În acest sens, societatea se concentrează pe participarea la licitații pentru proiecte de mare anvergură în infrastructura de irigații: Canalul Magistral Siret-Bărăgan (etapa I), o investiție de 1 miliard de lei menită să asigure surse stabile de apă pentru terenurile agricole din județul Vrancea, reabilitarea sistemelor de irigații Nicorești-Tecuci și Peceneaga-Turcoaia-Măcin în județele Galați și Tulcea, o investiție de peste 300 milioane lei, pentru a susține capacitățile de irigare esențiale pentru agricultura regională, modernizarea stațiilor de pompare și a canalelor de irigații din Mostiștea VI, Călărași, o inițiativă de 406 milioane de lei pentru a sprijini aprovizionarea durabilă cu apă.

„Susținerea planului de redresare și expansiune al Hidroconstrucția nu poate să se întâmple fără aplecarea către elementul esențial: oamenii. De aceea, o parte importantă din plan o constituie transformarea organizațională prin adoptarea unei culturi orientate spre performanță și excelență operațională”, declară Mihai Marin, Director General Hidroconstrucția.

Din planul de transformare organizațională fac parte simplificarea structurii prin centralizarea operațiunilor și eliminarea filialelor regionale pentru a optimiza coordonarea și controlul costurilor, strategie de business adaptată cerințelor dinamice ale pieței, dar și un sistem de management al performanței și stimulare a optimizării în execuție.

Planul de reorganizare va fi inițiat începând cu primul trimestru al anului 2025, odată cu încheierea procesului de soluționare a contestațiilor creditorilor, permițând o relansare profitabilă a Hidroconstrucția pe piața locală, precizează compania.

În 2022, în urma contextului economic plin de provocări: creșterea galopantă a prețurilor din energie și din sectorul materialelor de construcții cauzată de pandemia de Covid 19 dublată de reacția întârziată a instituțiilor statului pentru restabilirea echilibrului prestațiilor și împărțirea riscurilor în contractele publice, blocarea de către stat a unor investiții în curs de derulare, lipsa forței de muncă specializată, compania cu capital privat 100% românesc a ajuns în imposibilitatea de a susține derularea celor 53 de contracte aflate la momentul respectiv în portofoliu, proiecte deosebit de complexe și care impuneau provocări financiare și operaționale semnificative. Fără niciun sprijin financiar extern, în ianuarie 2022, Hidroconstrucția a ales soluția intrării în insolvență pentru a se putea astfel reorganiza sub protecția legii.

În același an, în luna noiembrie, Electromontaj SA, companie privată cu capital 100% românesc, lider pe piața construcțiilor energetice din România, a decis să intre într-un parteneriat economic și corporativ cu Hidroconstrucția prin achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni al companiei, 63.37%.

În prezent, Hidroconstrucția este în insolvență sub supravegherea administratorului judiciar, consorțiul alcătuit de Mușat & Asociații – Restructuring\lnsolvency S.P.R.L. și Infinexa Restructuring S.P.R.L. și are în derulare 18 de proiecte.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *