România a realizat mari progrese în domeniul energiilor regenerabile, a remarcat Vicepreședintele Comisiei Europene(CE), Maros Sefcovic, responsabil cu Uniunea Energetică.
„Despre energia regenerabilă, știu că ați avut propriile experiențe, că ați trecut prin faze dificile (…), dar ați realizat un progres minunat. Sunteți una dintre puținele țări care și-au atins targetul înainte de expirarea timpului. Cred că vă veți putea folosi bunele rezultate (…) și să ajutați sau să vindeți succesul vostru acelor țări care au probleme pentru a atinge standardele lui 2020. Cel mai important este că ați dezvoltat tehnologia și, dacă mă uit la ce potențial aveți în această regiune în ceea ce privește energia solară, eoliană, hidro sau biomasă, este impresionat. (…) Consider că ar trebui să conlucrăm înspre beneficiul țării dvs, al regiunii dvs și al întregii Uniuni Europene”, a declarat oficialul CE, citat de Agerpres.
Vicepreședintele Comisiei Europene a participat la a cincea ediție a Aspen Energy Summit, organizată la Ploiești de Institutul Aspen, evenimentul având drept temă „160 de ani de la înființarea în Ploiești a primei rafinării moderne din lume”.