Martin Moise, PATRES: Ministerul Energiei nu ar trebui sa arate cu degetul diverși potențiali vinovați, ar trebui să se apuce de treabă pentru a crea cadrul prin care să putem produce energie mai ieftină în România

Publicat pe Categorii Business, Furnizare / Distributie / Transport, Opinii / Analize, Semnal
Prima Pagina Business Furnizare / Distributie / Transport Martin Moise, PATRES: Ministerul Energiei nu ar trebui sa arate cu degetul diverși potențiali vinovați, ar trebui să se apuce de treabă pentru a crea cadrul prin care să putem produce energie mai ieftină în România

Ministerul Energiei nu ar trebui sa arate cu degetul diverși potențiali vinovați, ar trebui să se apuce de treabă pentru a crea cadrul prin care să putem produce energie mai ieftină în România, susține Martin Moise, PrimVicepreședinte PATRES (Organizația Patronală  a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România). Declarația sa vine după ce ministrul Energiei, Virgil Popescu, într-un interviu acordat Agerpres, a spus că românii plătesc un preţ mare la energie din cauza comportamentului speculativ al furnizorilor, care nu au cumpărat energie prin contracte pe termen lung, ci au preferat pieţele mai scumpe.

“Nu cred că s-a numit respectare de reguli faptul că nu ţi-ai achiziţionat energia în avans pentru clienţii din portofoliu. Asta nu cred că este o respectare de regulă oricât de mult ar încerca unii să spună că este piaţă liberă şi fiecare face ce vrea şi nici nu cred că este respectare de reguli să ai clienţi în portofoliu să le vinzi energie pe care nu ţi-ai achiziţionat-o, pe care urmează să ţi-o achiziţionezi când vrei tu”,  a explicat Popescu în interviu, subliniind că el crede într-o piaţă liberă în care toţi respectă anumite reguli şi de aceea, încă o dată, o să-i rog pe cei de la ANRE şi de la Consiliul Concurenţei, să se uite ca toţi să respecte regulile.

Martin Moise este de părere că declaratia este una clasică politică. Atunci când statul se joacă de-a liberalizarea, într-un an într-un fel, în alt an în alt fel (exemplu oug114), și comportamentul actorilor în piață este pe măsură. Oare tot furnizorii sunt de vină și pentru faptul că România a devenit importator net de energie din 2019? Să nu uităm că peste 70% din productia de energie din România este realizată de producători deținuti de stat. Oare producatorii sau furnizorii dictează prețul în caz de deficit de ofertă? Creșterea prețului CO2 la peste 50 EUR e cauzată tot de furnizori? , sunt întrebări pe care reprezentantul PATRES le adresează, pe facebook, ministrului Energiei.

“Pretul energiei nu a crescut doar în România, a crescut în toată Europa extrem de mult iar cauzele sunt multiple. Ministerul nu ar trebui sa arate cu degetul diverși potentiali vinovati, ar trebui să se apuce de treabă pentru a crea cadrul prin care să putem produce energie mai ieftină în România. Altfel competitivitatea întregii economii se va duce la vale!”, avertizează Martin Moise.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *