Memorandum cu belgienii pentru dezvoltarea de mini-reactoare nucleare

Publicat pe Categorii Energie, Flux energetic, Hidro si nucleara
Prima Pagina Actual Flux energetic Memorandum cu belgienii pentru dezvoltarea de mini-reactoare nucleare

După întrevederea pe care preşedintele României, Klaus Iohannis, a avut-o cu Alexander De Croo, prim-ministrul Regatului Belgiei, s-a semnat un Memorandum de Înţelegere pentru dezvoltarea reactorilor mici si modulari rapizi, răciţi cu plumb (SMR-LFR).

 „În domeniul energiei, mă bucur că a fost încheiat astăzi şi un Memorandum de Înţelegere privind tehnologia reactoarelor nucleare cu neutroni rapizi răciţi cu plumb topit între instituţiile de profil din România şi Belgia, respectiv alte trei instituţii din Italia şi Statele Unite”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

Entităţile din domeniul energiei nucleare semnatare sunt: RATEN (Regia Autonomă de Tehnologii pentru Energia Nucleară – din Mioveni, Argeş), ANSALDO NUCLEARE S.P.A. (din Genova, Italia) şi ENEA (Agenţia Naţională Italiană pentru Tehnologii Noi, Energie şi Dezvoltare Economică Durabilă) – parteneri în cadrul consorţiului FALCON, precum şi SCK CEN (Centrul de Studii privind Energia Nucleară – din Mol, Belgia) şi WESTINGHOUSE ELECTRIC COMPANY LLC (din statul Delaware, SUA) – alţi doi jucători cu experienţă în tehnologia reactorilor rapizi răciţi cu plumb (tehnologia LFR / (Lead-cooled Fast Reactor).

Potrivit informațiilor Administraţiei Prezidenţiale, „În baza Memorandumului de Înţelegere semnat la 8 noiembrie 2023, părţile vor putea desfăşura o serie de activităţi comune de cooperare. Totodată, acest document constituie baza pentru negocierea unui viitor acord de colaborare având ca scop accelerarea dezvoltării acestei tehnologii, la un nivel de maturitate care să permită comercializarea unor reactoare cu caracteristici sporite de securitate, competitive din punct de vedere economic, si care sa contribuie la tranziţia către un sistem energetic curat. Demonstrarea etapizată a tehnologiei LFR va necesita construcţia şi operarea unor instalaţii experimentale de suport si reactoare de demonstrare. Demonstratorul ALFRED (Advanced LFR European Demonstrator) şi infrastructura experimentală de pe platforma Institutului de Cercetări Nucleare de la Piteşti – Mioveni (cu instalaţiile ATHENA şi CHEMLAB – aflate în construcţie şi alte patru în curs de contractare prin Programul POCIDIF) reprezintă repere-cheie luate în considerare în cadrul acestui MOU şi al viitorului parteneriat, plasând astfel România în prima linie a dezvoltatorilor de tehnologii nucleare de noua generaţie”.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *