Astăzi, 5 august, la Palatul Victoria, se semnează Memorandumul de înțelegere încheiat între Ministerul Energiei din România și Departamentul de resurse naturale din Canada privind consolidarea cooperării în domeniul energiei nucleare civile. La ceremonie va participa premierul Florin Cîțu. Memorandumul a fost semnat de ministrul Energiei, Virgil Popescu și ambasadorul Canadei în România, E.S doamna Annick Goulet, în prezența prim – ministrului Florin Cîțu.
Mă bucur că în proiectul nostru de modernizare și construcție de noi reactoare nucleare, pe lângă partenerii din SUA și Franța, ni se alătură și partenerii canadieni, cu care avem o colaborare foarte bună și îndelungată în spate, în acest domeniu. Prin semnarea acestui memorandum ne exprimăm interesul comun în consolidarea și dezvoltarea în continuare a cooperării în proiectele de energie nucleară. Și nu doar atât: vom încerca să colaborăm pentru a implementa noi tehnologii, care sunt viitorul energiei verzi, a precizat ministrul Virgil Popescu.