Nevoia stringentă de Strategie Energetică, care necesită o implementare transparentă, și importanța păstrării, conservării și dezvoltării mixului energetic al României au reprezentat principalele teme al conferinței „Ziua Energiei Brașov”, aflată la a opta ediție.
„România trebuie să reducă energia nucleară pe termen lung, suplimentând-o cu un sector energetic bazat pe cărbune – modernizat în manieră fundamentală – şi cu centrale energetice moderne pe gaze naturale şi capacităţi de producţie de energie regenerabilă. Doar aşa, furnizarea de energie în România va fi asigurată pe termen lung, fiind accesibilă pentru consumatorii industriali și casnici şi decarbonizată în mare măsură. Astfel, se va alinia şi la planificarea Uniunii Europene 2050”, a afirmat organizatorul conferinței, Jürgen Ludwig, Director General al Transfer de Tehnologie si Management (TTM) Brașov. Referindu-se la Strategia Energetică a României, Felicia Răcășanu, Director General Adjunct, Direcția Generală Energie și Mediu, Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri, a anunțat: „ Lucrăm la noua strategie energetică, luând în considerare cele două capitole deja elaborate. Se va face o analiză diagnostic a sectorului energetic. Suntem în curs de elaborare a documentaţiei de licitaţii, în vederea selectării unui consultant internaţional, care să asiste Guvernul şi Ministerul în definirea documetului strategiei”.
La rândul său, Claudiu Dumbrăveanu, expert și consilier al președintelui ANRE, fost vicepreședinte ANRE, a punctat: “Avem o strategie energetică adoptată în 2007 și setată până în 2020. Suntem acoperiți teoretic de o strategie. Nu avem însă o analiză anuală a acestei strategii și a modului de îndeplinire a acesteia, respectiv a corecțiilor ce trebuiesc aduse. Avem o strategie energetică a Europei până în 2035, motiv pentru care trebuie să revizuim strategia energetică a României pe scheletul celei europene”.
România are șansa unui mix energetic optim, care trebuie conservat – energia eoliană şi energia fotovoltaică drept energii regenerabile volatile, hidroenergia ca energie regenerabilă ajustabilă, centralele electrice ajustabile pe gaze naturale, centralele electrice flexibile şi limitate pe cărbuni şi centralele nucleare pentru sarcină de bază, a fost concluzia dezbaterilor conferinței de la Brașov, care a reunit circa 150 participanți.
Ziua Energiei Brașov s-a dovedit a fi, din nou, locul de întâlnire a investitorilor din sectorul regenerabilelor, aceștia reclamând zecile de probleme care i-au adus la un pas de faliment sau insolvență. “Avem cazuri de insolvență, turbine demontate, producătorii de energie din surse regenerabile sunt împinși cu bună știință spre faliment. Venim cu o propunere către autorități, în condițiile în care s-a decis limitarea contribuţiei de energie verde pe facturile de energie la 35 RON pe MWh : să renunțăm la sistemul cu certificate verzi și cotă, să optăm pentru un sistem asemănător cu contribuția de cogenerare de înaltă eficiență, o sumă de bani care sa fie distribuită în baza unui algoritm tuturor producătorilor de energie verde. Dacă regenerabilii nu supraviețuiesc, prețul energiei va fi mai mare, cu toată atenția autorităților pentru consumatori! “, a declarat Martin Moise, Director Executiv REPOM, Vicepreședinte PATRES (Organizația Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile).
Asigurând investitorii că la Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri este o nouă abordare, favorabilă resurselor în energie regenerabilă, Felicia Răcășanu a afirmat: “A lipsit o analiză de impact, în condițiile unor schimbări legislative sucesive, care au atacat investitorul! Ministerul vrea să fluidizeze legislația în baza unui studiu, pentru a vedea cu cât se va încărca factura consumatorului și cât poate să reziste producătorul în regenerabile. Lucrăm la diverse scenarii, cu creșterea cotei obligatorie de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi, căutăm o formulă optimă, legală, de sprijinire a investitorilor în regenerabile. O variantă este și o formula juridică de schimbare a cotei ori de câte ori piața sau contextul o cere”. În completare, Prof. Viorel Lefter, Preşedinte PATRES a solicitat să se organizeze o dezbatere publică în acest sens, înainte ca schimbările să intre în vigoare.
Organizatorul unei conferințe dedicate energiei, pentru a opta oară consecutiv, investitorul german Jürgen Ludwig a transmis următorul mesaj, în numele tuturor investitorilor care au îndrăznit să facă afaceri în România:
Stimate Guvern al României şi stimate autorităţi:
• fiţi concreţi;
• rămâneţi la ceea ce aţi decis;
• permiteţi un profit rezonabil pentru toţi investitorii din sectorul energetic;
• faceţi primul pas încă de prima dată – altfel vă veţi poticni aşa cum se întâmplă astăzi;
• România este binecuvântată cu resurse naturale – hidro, eolian, solar şi biomasă. Folosiţi aceste resurse preţioase;
• reduceţi mai mult emisiile de gaze cu efect de seră;
• nu mai faceţi investiţii în sectorul nuclear şi în cărbune;
• și, nu în ultimul rând, colaboraţi mai strâns cu vecinii dumneavoastră din regiunea Europei de Sud-Est – inclusiv ţările nemembre ale Uniunii Europene din zona de Vest a Balcanilor. Alinierea politicilor energetice transfrontaliere (energia din surse regenerabile), condiţiile pieţei, schemele promoţionale şi un mai mare schimb de energie transfrontalier va contribui nu numai la îndeplinirea obiectivelor României, ci va defini un pas către o uniune a energiei la nivel regional, cât şi o Uniune ‘reală’ Europeană a Energiei.”
Despre Ziua Energiei Brașov
TTM și REPOM a organizat acest eveniment, pentru a opta oară consecutiv, acesta devenind unul dintre cele mai importante forumuri de discuție privind energia regenerabilă în România.Tematica conferinței a fost structurată pe dezvoltarea unei strategii energetice viitoare pentru România și sublinierea punctelor cheie de către reprezentanți ai ANRE, ai Guvernului, precum și experți internaționali din domeniu. Discuțiile de la „masa rotundă” au fost elementul central al evenimentului, unde s-au reunit liderii producătorilor de energie electrică din România (Hidroelectrica, Nuclearelectrica și PATRES ca reprezentant al producătorilor în domeniul energiei regenerabile), operatori ai centralelor de producere a energiei electrice din surse regenerabile, firme internaționale de avocatură și consultanță, precum şi reprezentanți ai Ministerului Energiei şi ANRE.