Ministerul Energiei anunță semnarea contractului de finanțare în cadrul Programul-cheie 2 pentru construirea de capacități electrice de tip turbină cu gaz cu ciclu combinat (CCGT) ce pot fi adaptate pentru funcţionarea pe hidrogen, necesare pentru realizarea tranziţiei de la cărbune şi pentru echilibrarea reţelei, cu finanțare din Fondul pentru modernizare, al cărui beneficiar este CCGT Power Ișalnița SA.

Obiectivul General al Proiectului îl reprezintă construirea unei centrale electrice cu ciclu combinat pe bază de gaz natural, de aproximativ 850MW la Ișalnița, Județul Dolj. Valoarea acestui contract decontată din Fondul pentru Modernizare este de 1.259.374.315,04lei, echivalentul a 253.125.302,00 euro, precizează Ministerul Energiei.
Centrala pe gaze de la Ișalnița va fi dezvoltată de firma CCGT Power Işalniţa S.A., societate în Alro deţine o participare de 40,1%, diferenţa de 59,9% fiind deţinută de Complexul Energetic Oltenia. Aceasta va înlocui vechea termocentrală pe cărbune de la Ișalnița, deținută de Complexul Energetic Oltenia.